Concursul Naţional de Dramaturgie „Valentin Nicolau”
Am participat la Gala Concursului Naţional de Dramaturgie „Valentin Nicolau”, eveniment organizat cu sprijinul Ministerului Culturii. În cadrul evenimentului de […]
Am participat la Gala Concursului Naţional de Dramaturgie „Valentin Nicolau”, eveniment organizat cu sprijinul Ministerului Culturii. În cadrul evenimentului de […]
N-aș vrea să pun și eu sare peste rănile PNL, mă rog, noul PNL, că sunt destui în partid care
Zilele trecute am participat la Congresul Național al Patrimoniului Arhitectural, un eveniment organizat de către Uniunea Arhitecților din România, Uniunea
Tabloidizarea politicii este pe cale să-și mai adauge un „trofeu”: Congresul PSD. Interpretări dintre cele mai senzaționale și absurde, unele cu
Cu prilejul recentei Ședințe Comune de Guvern România-Republica Moldova, au fost abordate idei pentru perspective culturale comune. Chiar în aceste
Criza refugiaților a avut, printre multe alte consecințe, și una total neașteptată. Este vorba despre readucerea în prim plan a