Anchetă România Literară: 100 de ani de la Marea Unire

Revista România Literară a realizat o anchetă despre celebrarea a 100 de ani de la Marea Unire, prilej cu care am fost întrebat despre propria viziune cu privire la marcarea acestui important moment al istoriei noastre. Mai jos, răspunsul integral, pe care îl puteți citi în ediția tipărită.

”Mi-e relativ simplu să vă răspund la întrebare, întrucât, spre deosebire de alți oameni politici – care au aflat recent, din platourile de televiziune, că o asemenea aniversare nu se pregătește singură –, eu am prezentat un proiect coerent încă din 30 noiembrie 2015. Acest proiect nu a rămas literă moartă, ci a devenit punctul 22 din mult-invocatul (și de puțini cititul) Program de guvernare al Partidului Social Democrat, a cărui aplicare o și începusem când am revenit, la începutul acestui an, la Ministerul Culturii.

Cine compară proiectul meu din 2015 cu Programul de guvernare, va vedea cu ușurință că punctul 22 sintetizează acel proiect. Cum era și normal, dat fiind că eu am redactat partea aferentă domeniului culturii din Programul de guvernare.

Concret, afirmam în Programul de guvernare că aniversarea Marii Uniri ar trebui să comporte două proiecte naționale, apolitice, axate pe următoarele dimensiuni: 1) restaurarea caselor memoriale ale făuritorilor Marii Uniri, inaugurarea de monumente de for public ale acestora (începând cu statuia ecvestră a Regelui Ferdinand I) și lansarea unor monografii și proiecte de cercetare istorică novatoare, care să reanalizeze din multiple perspective marele act istoric de la 1 Decembrie 1918 (dimensiunea cultural-științifică), și 2) o „autostradă culturală”, care să lege capitalele Unirii – București, Alba Iulia, Chișinău, Cernăuți –, ca și alte centre românești – Arad, Cluj-Napoca, Timișoara, Iași, Constanța – prin suite de manifestări culturale coordonate, o manifestare națională dedicată revistelor culturale și publicațiilor care au susținut Marea Unire și, nu în ultimul rând, transformarea Muzeului Unirii din Alba Iulia într-un Centru Național de Cercetare a Marii Uniri, care să îmbine componenta muzeală cu cea de cercetare culturală și academică (dimensiunea socio-culturală).

Se observă cu ușurință și că, în concepția mea, aceste două proiecte erau menite să suplinească, în bună măsură, neîmplinirile administrative la alte capitole, cum ar fi autostrăzile și, în general, lucrările de infrastructură.

Prezentând scuze pentru apelul repetat la propriul text, reamintesc încă un lucru: în proiectul prezentat în 30 noiembrie 2015, pe site-ul DC News, atrăgeam atenția asupra necesității de a începe din timp lucrul la aceste inițiative, asupra riscurilor dezbinării politice și, mai ales, asupra pericolului mortal al improvizației. Dacă am învățat ceva din experiența de membru al Guvernului, acel lucru este nevoia unei planificări riguroase, când este vorba de proiecte de asemenea amploare, și, la fel de important, continuitatea echipei manageriale care se ocupă de proiect. Suntem tributari unei viziuni instituționale de-a dreptul (neo)feudale: instituția este feuda celui ce vremelnic o conduce. Dialogul și cooperarea între instituții sunt de domeniul SF.

Ne mai despart cinci luni de anul 2018 și, în materie de pregătire a Centenarului Marii Uniri, progresele sunt minuscule. Am avut parte de o nouă schimbare instituțională, adică de un nou motiv de întârzieri, de discuții sterile despre bugete, priorități, organigrame etc. Restul poate să mai aștepte. Că poate se rezolvă de la sine. Și dacă nu se rezolvă, înseamnă că nu se poate rezolva.

Cred sincer că este nevoie de un demers coerent al societății civile, care să atragă atenția asupra acestor probleme. Un demers curățat de orice fel de poziții partizane, pentru că dacă transformăm subiectul în muniție pentru războiul politic, un fiasco al Centenarului mi se pare deja antamat. Iar faptul că acest eșec nu este nici al istoriei, nici al națiunii, ci exclusiv al celor care și-au arogat dreptul de a ne conduce destinele, nu ne încălzește cu nimic. Măcar pe tema asta să găsim, chiar și în ceasul al doisprezecelea, un consens și să facem un efort solidar de depășire a impasului.

Sunt, însă, convins că, pe cont propriu, instituțiile culturale naționale, cum este și revista România literară, vor marca așa cum se cuvine această aniversare luminată a istoriei noastre moderne.

Este singura mea consolare.”

Leave a Comment

Scroll to Top