18 aprilie este Ziua Mondială a Monumentelor, instituită pentru a atrage atenția asupra tezaurului cultural de care dispune umanitatea și a necesității de a-l conserva. România are un patrimoniu apreciabil, pe care începe să îl cunoască și să îl pună cu adevărat în valoare. În același timp vedem cum, la nivel mondial, forțe extremiste, fanatice, își îndreaptă programatic furia distructivă și frustrările asupra monumentelor și operelor de artă. Din păcate lor li se adaugă, într-o bizară și nedorită ”frăție”, forțele pieței, care sacrifică pe altarul unor interese pecuniare meschine alte monumente de patrimoniu. Este urgent să sensibilizăm opinia publică în legătură cu aceste lucruri. Nu dispar numai niște ”ziduri vechi”, dispare o întreagă lume, cu istoria ei, cu frumusețea, dar și suferințele, visele și speranțele ei.
În aceste condiții, afirmația că patrimoniul cultural este un obiectiv strategic a devenit un clișeu. Ba încă un clișeu echivoc, dacă ne gândim cât de puține resurse bugetare îi sunt alocate, nu doar în România.
Dacă în privința personalului de cercetare și de înaltă calificare stăm cât de cât acceptabil, ne confruntăm deja, de mai mulți ani, cu o criză de personal la nivelul meșterilor și al muncitorilor calificați. De aceea, pe lângă identificarea de resurse financiare suplimentare, cred că este de datoria noastră să dezvoltăm la nivelul învățământului liceal, în mai multe zone ale țării cu patrimoniu cultural de importanță națională, linii de studiu care să formeze viitorii profesioniști ai domeniului. Fără acest personal calificat, fără meșterii care să dezvolte lucrările propriu-zise, degeaba vom aloca mai multe resurse financiare, căci nu vom avea oameni care să le utilizeze.