Zilele trecute, s-a încheiat la Bucureşti Festivalul „George Enescu”. Manifestarea a devenit, după aprecierea multor specialişti, unul dintre cele mai mari şi mai prestigioase festivaluri muzicale din întreaga lume. Atât prin calitatea artiştilor invitaţi, cât şi prin amploarea repertoriului abordat şi prin inteligenţa cu care, ediţie de ediţie, sunt reprezentate toate formele muzicale clasice, Festivalul „George Enescu” se dovedeşte demn de amintirea muzicianului de geniu al cărui nume îl poartă şi de renumele României, cel de ţară a muzicii.
Într-o ţară în care opinia publică încă nu s-a hotărât dacă este în favoarea copiilor ucişi de câini sau a câinilor ucişi de administraţia publică, Festivalul „George Enescu” înfăţişează o valoare preţioasă: normalitatea. Normalitatea unei ţări capabilă să găzduiască, timp de o lună, o bună parte din elita muzicii mondiale, ca şi mii şi mii de melomani de pe toate continentele.
Fac aceste precizări în contextul în care vorbim cu toţii, de ani de zile, despre „brandul de ţară”, pentru care o guvernare neinspirată şi lipsită de dimensiune culturală a propus (dacă nu chiar a impus) o emblemă ridicolă: o frunzuliţă care nu spune nimănui nimic despre ce este România.
Vă propun să reflectăm la transformarea Festivalului „George Enescu” în brand de ţară. Sunt conştient că o manifestare de elită nu va impulsiona turismul de mase, dar nu acesta este sensul brandului de ţară. Milioanele de turişti nu vin nu pentru că nu înţeleg muzica simfonică, ci pentru că România este încă deficitară la capitole ca infrastructură şi servicii şi încă nu este competitivă la capitolul costuri. Totul, pe fondul unei lipse de strategie care trădează de fapt o lipsă de identitate.
Festivalul „George Enescu”, muzica, în general cultura, pot aduce această identitate care apoi să genereze strategia care acum ne lipseşte. O asemenea manifestare poate antrena manifestări conexe, pe durata celor doi ani dintre ediţii, şi se poate extinde în toată ţara, aducând turişti de calitate şi repoziţionând România pe harta destinaţiilor europene.
Să nu uităm, deci, că adevărata Românie s-a născut la Tescani, nu la Pleşcoi. Şi, dacă nu vom reuşi să impunem Festivalul „George Enescu” ca „locomotivă” a turismului românesc şi ca element de identificare a României în concertul politic mondial, măcar să îi garantăm permanenţa, îngrijindu-ne ca el să se desfăşoare în continuare, indiferent de contextul economic în care ne aflăm.