Sâmbătă, în paralel cu marele congres al Opoziţiei, televiziunile de ştiri au transmis imagini şi de la lansarea candidatului UNPR la Primăria Craiova. Nimeni altul decât fostul pesedist şi pedelist, actualmente progresist şi viitor nu-se-ştie-ce, dl Antonie Solomon. Cadrul ales, sala Filarmonicii „Oltenia”, contrasta flagrant cu stilul cazon al UNPR, şi mai ales, cu stilul folcloric-petrecăreţ al edilului craiovean. Pe scenă, de altminteri, ca o autentică insultă la adresa instituţiei-gazdă, s-au perindat mai ales lăutari, unii mai de muzică populară, alţii mai de manele, căci organizaţia de Dolj a UNPR nu prea are politicieni.
Totuşi, la un moment dat, dnii Gabriel Oprea şi Cristian Diaconescu, dând intelectual din cap pe ritmurile orientale de pe scenă, s-au mişcat din poziţiile lor ostăşeşti şi au lăsat să se vadă, în plan secund, cine este adevăratul sponsor al UNPR Craiova. Nimeni altul decât inefabilul domn Gigi Neţoiu. Fost dinamovist, fost miliţian (la UNPR cam toţi sunt „foşti) şi, mai ales, aşa cum îl recunoaşte toată Bănia, groparul Universităţii Craiova.
Căci el, Gigi Neţoiu, nu Mititelu, este adevăratul gropar al emblemei oraşului, şi anume echipa de fotbal Universitatea Craiova. Mititelu nu este decât un accident nefericit, într-un scenariu şi mai nefericit, în care „capul şi începătura relelor”, cum ar spune cronicarul, este Gigi Neţoiu. El a preluat o echipă care se bătea din nou pentru accesul în cupele europene, a vândut-o pe bucăţi (cea mai mare parte, 12 jucători, la Dinamo, căci prima iubire nu se uită) şi a lăsat-o la retrogradare. În acea situaţie, numai tovarăşul lui de aventuri miliţieneşti, Dinel Staicu, o putea prelua, iar retrogradarea era inevitabilă. Odată retrogradată, orice se putea întâmpla. Şi s-a întâmplat Mititelu, consecinţa directă a găurii date de Neţoiu.
Sper că, în ciuda pomenilor şi a chiolhanurilor pentru care este cunoscut Antonie Solomon, craiovenii îşi vor aduce aminte cine este sponsorul local al UNPR. Şi nu vor mai permite ca groparul Universităţii să ajungă din nou să taie şi să spânzure în strălucita Cetate a Banilor. A Banilor Olteniei, nu a banilor negri.
Similar posts
Cultura confruntării și pericolele ei
14 noiembrie 2017Dacă evenimentele din ultimele zile ne-au demonstrat ceva, acest ceva este faptul că în societatea românească dialogul este imposibil. Iar confruntarea atinge un nivel care pune în pericol pacea socială. Subiectul confruntării este simplu: PSD nu trebuie lăsat să guverneze pentru că, Doamne ferește, ar putea reuși s-o facă bine! Nu sunt dintre cei care […]
Despre autoritate
28 august 2017Un fost deputat, oprit în trafic, se dă jos din mașină și îi ia la pumni pe polițiști. Un medic, oprit și el în trafic, refuză să se legitimeze și se ia și el la harță cu oamenii legii. Șapte cetățeni din Ialomița, aflați pe plajă la Mamaia, i-au agresat pe cei din jur: un polițist aflat în […]
Interviul pe care l-am acordat „Gazetei Românești” din Israel
7 martie 2017Irina Airinei Vă mulţumim, Excelenţă, pentru bucuria de a fi, acum, în dialog cu cititorii Gazetei Româneşti din Tel Aviv. Ce înseamnă Israelul pentru România în momentul de faţă, având în vedere tradiţionalele interconexiuni culturale care nu au fost întrerupte niciodată? Relațiile culturale româno-israeliene sunt, cum spuneți, vechi şi neîntrerupte. Ele continuă şi astăzi, […]
Niciun comentariu până acum