Teleenciclopedia, la 50 de ani

Televizorul a fost, dintotdeauna, ”cutia cu minuni”. Pe micul ecran al românilor s-au perindat multe producții – de la emisiuni cu accent pe talentul jurnalistic, la emisiuni cu bugete fabuloase. Una singură a rezistat vremurilor, sfidând comercialul și goana după rating – Teleenciclopedia. Emisiunea a împlinit 50 de ani – prima ediție a fost pe 22 mai mai 1965, la ora 20.00. Ideea emisiunii i-a aparţinut lui Dumitru Udrescu, iar vocile care au faschinat telespectatorii au fost: Mariana Zaharescu, Sanda Ţăranu, Traian Stănescu, Ion Caramitru, Adela Mărculescu, Lucia Mureşan, Dinu Ianculescu, Silviu Stănculescu, Irina Petrescu, Mihai-Gruia Sandu, Florian Pittiş, Carmen Movileanu sau Mircea Neacşa. Melodia-generic, care s-a păstrat şi astăzi, este un fragment din „Moment muzical” semnat de compozitorul Nicolae Kirculescu. Melodia, în forma prezentă pe genericul Teleenciclopediei a fost înregistrată în 1965 de către marele pianist Dan Grigore, pe atunci student, împreună cu orchestra Radio, condusă de Iosif Conta.

Mulți ani înainte unei emisiuni cât o enciclopedie!

Leave a Comment

Scroll to Top