O știre care a circulat, la jumătatea săptămânii trecute, în mediile culturale bucureștene, anunța că Muzeul Național al Literaturii Române este în pericol de a-și înceta activitatea, ca urmare a unor acțiuni menite să ducă la evacuarea lui forțată din sediul pe care îl ocupă pe Bulevardul Dacia.
Concret, marți, 11 martie a.c., muzeului i-au fost tăiate gazele, ceea ce nu numai că a împiedicat desfășurarea normală a activității personalului, dar a și periclitat protejarea patrimoniului, constând în principal din manuscrise și documente, care potrivit legii trebuie păstrate în condiții de temperatură și umiditate controlate. Personalul muzeului se teme că, folosindu-se de aceleași pretexte, va urma întreruperea alimentării cu energie eletrică, întrerupere care, dacă s-ar produce, ar duce la sistarea de facto a oricărei activități.
Pentru cine nu știe, Muzeul Național al Literaturii Române este o instituție unicat în țară și printre foarte puținele de acest gen în Europa și din lume. Înființat în anul 1957 de către Perpessicius, el este dedicat expunerii și studierii documentelor și manuscriselor, obiectelor și fondului arhivistic al literaturii române, dispunând de colecții de mare valoare și editând publicații și cărți fundamentale pentru cultura română. Din anul 1967, ca urmare a intervenției personale a lui Tudor Arghezi, muzeul este adăpostit în clădirea din Bd. Dacia nr. 12, fosta casă Kretzulescu, care în 1990 a fost consolidată, iar în ultimii ani a fost restructurată și modernizată, devenind (în ciuda spațiului nu foarte generos) unul dintre cele mai moderne muzee de profil din lume.
Casa a fost, în urmă cu câțiva ani, retrocedată, după cunoscutul sistem al cumpărării de drepturi litigioase. Muzeul, acum ținând de Primăria Capitalei, a primit însă dreptul – prin aceeași sentință judecătorească de retrocedare – de a funcționa în continuare în clădire, iar Primăria are obligația de a-i achita proprietarului o chirie de 360.000 de euro anual. Neplata chiriei și a utilităților poate duce oricând, însă, la evacuarea muzeului din clădirea pe care o ocupă și în care funcționează fără întrerupere din 1967, clădire consolidată, reparată și întreținută decenii la rând din fonduri publice. Iar săptămâna trecută s-a consumat primul episod din acest traseu menit, indubitabil, să ducă la evacuarea clădirii. Evacuarea forțată ar îmbogăți, nu mă îndoiesc, mafia imobiliară, dar ar distruge un patrimoniu cultural inestimabil și ar văduvi centrul Capitalei de una dintre ultimele instituții literare încă în funcțiune. Nu în ultimul rând, ar distruge un proiect expozițional (cel dedicat avangardei interbelice) care se bucură deja de aprecierile specialiștilor din întreaga lume.
Fac un apel la Primăria Capitalei să intervină și, exercitându-și drepturile și obligațiile care-i revin față de această instituție muzeală fanion a Capitalei și a culturii române, să prevină evacuarea MNLR din sediu. Muzeul Național al Literaturii Române nu este o locuință privată și nici măcar un sediu de uniune de creație: el are colecții și arhive extrem de prețioase, care depozitează memoria istorică a literaturii române, și a căror scoatere în stradă ar echivala cu distrugerea iremediabilă.
De asemenea, fac un apel la Ministerul Culturii pentru ca, împreună cu Guvernul, să se găsească de urgență un sediu adecvat pentru MNLR, în aceeași zonă centrală a Capitalei, sediu în care această instituție să-și poată desfășura activitatea fără a mai fi amenințată cu evacuarea. Este inadmisibil să concepem că un asemenea muzeu poate trăi și funcționa ca melcul, cu casa în spinare.