S-a stins din viață Paul Grigoriu

Paul Grigoriu, unul dintre cei mai îndrăgiți și cunoscuți oameni de radio, a încetat din viață, la vârsta de 70 de ani. Paul Grigoriu era cunoscut ascultătorilor de radio din întreaga ţară prin emisiunea „Matinal”, pe care a realizat-o ani de-a rândul, la Radio România Actualităţi.

Din anul 1969, Paul Grigoriu a lucrat la Radiodifuziunea Română, redacţia emisiunilor pentru străinătate (REPS), secţia în limba franceză. Mai târziu, a devenit una dintre vocile “Radio Vacanţa”, iar după Decembrie 1989 a fost unul dintre realizatorii “Matinalului”, la Radio România Actualităţi, mai apoi al “Sfertului Academic”. A fost redactor-şef al Programului III – Radio România Tineret şi, din 1992, director general adjunct al Radiodifuziunii Române. Între octombrie 1994 şi septembrie 1995 a fost director general interimar al Societăţii Române de Radiodifuziune. A fost director general adjunct (şef al canalelor naţionale) până în anul 2002, când a demisionat. A primit, drept recunoaștere a meritelor sale, Ordinul Meritul Cultural şi, mai apoi, Ordinul Serviciul Credincios.

Cel care spunea senin, pe post, în întunecații ani ’80, ”Dragi tovarăși! Noi nu ne temem de muncă! Pentru că știm să ne ferim de ea!” a fost un împătimit al muncii. Și-a pus întreaga viață profesională în slujba serviciului public de Radio. Pe care l-a iubit și respectat. Așa cum și-a iubit și respectat ascultătorii. A fost un model pentru mulți dintre cei care duc acum greul muncii în Radio România. Ne vom aminti mereu cu respect de tot ceea ce a făcut în radio.

Dumnezeu să îl odihnească!

Leave a Comment

Scroll to Top