Pe drumul spre Bienala de la Veneția

Am participat astăzi, la sediul ICR, la evenimentul dedicat închiderii expoziției publice cu lucrările înscrise în concursul național pentru selectarea proiectelor care vor reprezenta România la cea de a 56-a ediție a Expoziției Internaționale de Artă – la Biennale di Venezia.

Tema Bienalei – „All the World’s Futures” – lansată de curatorul acestei ediţii, dl. Okwui Enwezor, aduce în discuţie o nouă evaluare a relaţiei între artă şi artişti în contextul actual. Schimbările radicale care au avut loc în ultimele decenii au reprezentat noi şi interesante surse de inspiraţie pentru artişti. Cea de-a 56-a ediţie a Expoziţiei Internaţionale de Artă – la Biennale di Venezia va adopta ca „filtru” general traiectoria istorică a Bienalei în cei 120 de ani de existenţă şi reflecţia, atât asupra actualei „stări a lucrurilor”, cât şi asupra „aparenţei lucrurilor”. Pentru participările naţionale curatorul aplică un nou „filtru” intitulat „grădină a dezordinii”, o invitaţie de a explora schimbările mediului global, această „lume dezordonată” a catastrofelor, conflictelor naţionale şi internaţionale, a desfigurărilor teritoriale şi geopolitice. Artiştii au fost invitaţi să dezvolte conceptul de „grădină” ca punct de plecare în realizarea proiectelor.

10914985_982965911721581_852638181650257491_o

Pentru spațiul expozițional din Pavilionul României din Giardini di Castello a fost desemnat câștigător Adrian Ghenie – „Darwin’s Room”. Artist invitat – Adam Curtis, curator – Mihai Pop. Pentru spațiul expozițional din noua Galerie a I.R.C.C.U. Veneția au fost desemnați câștigători Michele Bressan, Carmen Dobre-Hametner, Alex Mirutziu, Lea Rasovsky, Ștefan Sava și Larisa Sitar, curator – Diana Marincu, proiect – „Inventând adevărul. Despre ficțiune și realitate”.

Leave a Comment

Scroll to Top