Palatul Brâncovenesc de la Potlogi, reinaugurat

Reinaugurând Potlogii lui Constantin Brâncoveanu, această bijuterie a arhitecturii românești de la începutul secolului al XVIII-lea, facem mai mult decât să ne arătăm venerația față de tezaurul cultural pe care ni l-au lăsat înaintașii.

Mai întâi, această restaurare este, în sine, o operă demnă de admirație. Căzuți pradă vitregiei timpului, neglijați de un regim pentru care trecutul era doar un pretext pentru o tiranie personală, Potlogii lui Brâncoveanu păreau pierduți. Savanții și pasionații de trecut deopotrivă priveau cu durere cum se risipea una dintre cele mai frumoase clădiri din Europa de Sud-Est a începutului de secol XVIII.

Printr-un efort al autorităților locale, Potlogii au fost incluși pe harta urgențelor patrimoniului cultural național și, astfel, au putut fi salvați. Restaurarea palatului și repunerea lui în circuitul cultural și turistic reprezintă o operă cu care cultura română de azi se poate mândri, o operă care desfide clișeul conform căruia în România nu se poate face nimic, că administrația locală nu poate colabora armonios cu cea centrală, că actul de cultură nu mai contează pentru clasa politică. Iată că putem face ceea ce mulți ar fi crezut că este imposibil. Dintr-o ruină condamnată, oferim astăzi publicului românesc și european o bijuterie: palatul brâncovenesc, parte a celui mai important program cultural european desfășurat la est de Viena, la finele secolului al XVII-lea și începutul secolului al XVIII-lea.

Totodată, regăsirea trecutului înseamnă și o regăsire a Europei. Vizitatorii acestui complex pot recunoaște, chiar fără a fi specialiști, elementele caracteristice ale artei europene de la granița dintre secolele al XVII-lea și al XVIII-lea. Stilul brâncovenesc este o strălucită sinteză europeană, la limita Turcocrației, într-o epocă de mari frământări. Geniul lui Constantin Brâncoveanu nu a fost numai politic, ci și cultural. Prin edificiile, cărțile și personalitățile sale, epoca lui Brâncoveanu a afirmat, odată în plus, vocația europeană a românilor, aspirația lor de a participa la consolidarea unui spațiu comun al valorilor, chiar și atunci când propria lor existență era grav amenințată de Imperiul Otoman.

Restaurând trecutul, noi exprimăm și un angajament pentru viitor: angajamentul în direcția construcției Europei Unite. Spațiu al valorilor culturii, al diversității și sintezei. Misiunea noastră este de a repune în valoare și în circulație aceste valori europene ale trecutului, ocultate atâtea decenii.

Felicit autoritățile locale ale județului Dâmbovița pentru această realizare uluitoare, care este salvarea Palatului brâncovenesc de la Potlogi.

23098784710_2f6b25d149_z 23394568945_fe3895e129_z ionut vulpescu (1) ionut vulpescu (6)

Leave a Comment

Scroll to Top