Vă mai amintiți scena finală din ”Unora le place jazzul”? Unul dintre personaje, pe care meandrele concretului l-au obligat să petreacă ceva vreme travestit în femeie, îi mărturisește ”iubitului” că e bărbat. La care primește celebra de acum replică: ”Nimeni nu-i perfect!” Criza greacă seamănă tot mai mult cu acest final apoteotic. De fapt, întreaga criză pare construită pe o ipoteză falsă, aceea a perfecțiunii Uniunii Europene, respectiv a Uniunii Monetare, a Tratatelor fondatoare. Dacă ele sunt perfecte, atunci orice problemă vine dinspre aceia care conduc o țară sau alta, o economie sau alta, o societate sau alta, pentru că sunt imperfecți.
Evident, nimeni nu a spus – cu liderii Syriza în frunte – că Grecia, ca stat, și grecii, ca națiune, sunt fără pată și prihană în această criză, care trece dincolo de hotarele UE, și devine o miză geo-politică la nivel global. Numai că, pentru prima oară de la declanșarea ei cineva spune un lucru pe care păstrătorii tăblițelor legii de la Bruxelles n-ar fi vrut să audă niciodată: ”Uniunea nu-i perfectă! Euro nu-i perfect! Tratatele nu-s perfecte!” Mai mult, grecii vin și cer, prin refuzul lor de a accepta cererea de predare necondiționată în fața creditorilor, punerea în discuție a întregii construcții de până acum, plecând de la acceptarea ideii că soluțiile pentru criză trec și prin punerea în discuție a regulilor, pe care toată lumea le consideră perfecte.
Sigur, în Uniune nimeni nu-i atât de naiv să accepte această ipoteză, a perfecțiunii regulilor. Doar că, din diverse motive, unele ipocrite, nimeni nu spune cu voce tare ce gândește cu adevărat. Grecii, puși cu spatele la zid – cum am spus, și din vina lor – nu au mai avut de ales, și au rupt consensul ”perfecțiunii”. Consens care a permis încorsetarea Uniunii în cercul de fier al austerității.
Punerea în discuție a întregului edificiu instituțional și legislativ al Uniunii, construit în șase decenii și mai bine de funcționare, poate fi un coșmar. Numai că se poate dovedi a fi răul cel mai mic. Acest lucru trebuia făcut de mult, cu atât mai mult cu cât funcționarea cu 28 de membri nu este simplă, și a permis expulzarea celor mai multe reguli de funcționare democratică din sistemul de luare a deciziilor la vârf.
Cred că poziția premierului grec Tsipras, exprimată azi în Parlamentul European, chiar a fost un șoc, pentru că a trecut peste tabuul ”perfecțiunii Uniunii”. „Acum trebuie să ajungem la un compromis viabil şi onest, unul care să evite o rupere istorică, împotriva tradiţiei Uniunii Europene. Sunt convins că suntem toţi conştienţi de asta şi că vom lua în considerare responsabilitatea noastră istorică”, a spus el, printre altele. Compromisul nu-i posibil în actualele condiții de funcționare ale Uniunii. Deci a ajunge la un compromis presupune alte reguli. Toți cei prezenți au remarcat furia cu care au fost întâmpinate cuvintele lui de responsabili ai Uniunii, ai Comisiei și ai Parlamentului European.
Criza nu mai este doar de natură financiară. Grecia și grecii, prin voința lor, exprimată la Referendum, au transformat-o într-una politică și instituțională. De aici înainte, cu sau fără Grecia în euro-zonă, cu sau fără restructurarea datoriei, problema corectării imperfecțiunilor de fond ale Uniunii Europene și ale instituțiilor ei s-a invitat pe agenda publică, direct pe primul loc. Iar asta înseamnă multe, inclusiv schimbarea raporturilor de putere între diferiții actori, instituționali, economici, sociali, dar și între națiunile componente. Iar cetățenii vor fi foarte atenți la ceea ce se întâmplă, și vor vrea să nu mai fie ignorați atunci când se iau decizii care le afectează direct viața. Ceea ce nu poate fi decât bine.