Mai avem sensul solidarității?

Cineva aduce din nou în discuție un subiect sensibil, și profund controversat, cel al ajutoarelor sociale. O face, știind bine la ce fel de răspunsuri trebuie să se aștepte la întrebarea: ”credeţi că ar trebui anulate ajutoarele sociale?”.  Mă tem că sunt prea puțini cei care înțeleg cu adevărat rostul sistemului de protecție socială, într-o țară care are grave probleme cu sărăcia și cu excluderea socială, de vreme ce destui vor desființarea lui, pur și simplu. 

Publicul este bombardat permanent cu clișee despre leneșii care, deși sunt apți de muncă, preferă să trăiască din mila statului, furând astfel banii celor harnici și muncitori. Sigur, sunt și astfel de oameni, nimeni nu neagă. Dar ei reprezintă o minoritate nesemnificativă în totalul celor care primesc ajutoare sociale. Cei mai mulți sunt îndreptățiți să le primească, și ar face orice să iasă din situația de asistat, care nu este totuși, un stigmat, cum încearcă s-o prezinte adversarii sistemului, unii dintre ei ”de stânga”, cel puțin la nivel declarativ. 

Ce lipsește din discuția publică este subiectul sărăciei din muncă, fenomen care se extinde, și nu doar în România. Sunt oameni care au și două-trei slujbe și nu reușesc să iasă din sărăcie. Alt clișeu leagă salariile foarte mici de lipsa de calificare a celor care primesc astfel de salarii. Greșit: cei mai mulți au o calificare, și suficient de multă carte. Cu toate astea, economia capitalistă, iarăși nu doar în România, în fuga după maximizarea profitului, desființează locuri de muncă bine plătite, cu valoare adăugată mare, și le înlocuiește cu locuri de muncă prost plătite, care nu cer calificare sau cer o calificare – și studii – sumare. Care sunt ocupate de oameni cu studii bune și calificați. Asta este o risipă de resurse umane, despre care nu vorbim, sau vorbim prea puțin. 

Cel mai mare rău economic și social ar fi desființarea sistemului de protecție socială. Efectele ar fi catastrofale nu doar pentru indivizi, dar și pentru societate, în ansamblul ei. Și nici economiei nu i-ar merge prea bine. Dacă nu credem asta, este suficient să ne uităm la ceea ce se întâmplă în Grecia. Dar, spre deosebire de noi, grecii dau dovezi de faptul că înțeleg ce înseamnă solidaritatea între indivizi, și solidaritatea națională. Poate învățăm și noi ceva din asta. Măcar pentru a nu mai considera că ne-ar fi mai bine dacă îi excludem dintre noi pe cei care au nevoie de ajutorul nostru.

Leave a Comment

Scroll to Top