Nu sunt partizanul ideii că o schimbare de guvern trebuie să aducă schimbări de persoane de sus până jos, de la vlădică până la opincă.
Însă la Televiziunea Română aceste schimbări sunt strict necesare şi, de fapt, ele ar fi fost obligatorii pentru orice guvern de bună-credinţă. Şi aceasta, deoarece TVR, deşi este singura televiziune bugetară din ţară şi are, de departe, cea mai mare schemă de personal, a înregistrat anul trecut pierderi de circa 35 de milioane de euro. Care vorbesc de la sine despre cât de prost este gestionată instituţia.
În total, de la abuziva destituire a lui Valentin Nicolau, în 2005, TVR a provocat bugetului de stat, conform cifrelor prezentate la Parlament, pierderi de peste 100 de milioane de euro! Fără ca, în acest interval, prestaţiile oferite de canalele publice să furnizeze acea calitate pe care erau obligate prin lege să o ofere. Pe majoritatea intervalelor orare, audienţele TVR nu mai concurează nici măcar pentru locurile 3-4, ci sunt specifice unei televiziuni de nişă. Or, pierderi de 35 de milioane de euro pentru o televiziune de nişă înseamnă cam mult. Contribuabilul român are tot dreptul să ceară o schimbare.
Sigur, trebuie schimbate mai întâi regulile care au dus la actuala politizare şi deprofesionalizare a TVR. Dar, până atunci (căci pentru asta e nevoie de o majoritate politică puternică, rezultată din alegeri), e nevoie de o schimbare a celor care au tratat TVR ca pe moşia proprie. Slugile politice de la emisiunile informative şi de la talk-show-urile politice trebuie să plece odată cu cei care i-au numit. TVR trebuie deparazitată de virusul obedienţei şi, mai ales, de certitudinea că, atâta timp cât fac jocurile celor de la putere, şmecherii pot face câte afaceri vor pe spinarea instituţiei.
Nici o schimbare la TVR?
La feuda UDMR, numită impropriu Societatea Română de Radiodofuziune, situaţia e tot atât de şăgalnică. „Echipa” mai nu vrea, mai se lasă. Între a încerca să ridiculizeze subţire opoziţia şi a prezenta răgetele Bocului, face un soi de echilibristică de o calitate jurnalistică dinspre hilar spre greţos.
De ce nu de la vlădică la opincă? Sigur, nu cum au făcut-o pedelicoizii, cu toptanul, înlocuind profesionişti cu gherţoi cotizanţi. Totuşi, un examen minimal care să dovedească moderate cunoştinţe de limbă română şi măcar vagi cunoştinţe de management cred că se impune.
Eu sunt într-o situaţie amuzantă. Într-o întreagă instituţie pedelizată de către ciracii lui Sorin Frunzăverde, sunt singura „comunistă de-a lui Iliescu”. N-au îndrăznit chiar să mă omoare, dar, din 2005 încoace mi-au făcut toate mizeriile posibile. M-au izolat, nu mi-au calibrat postul conform competenţelor, m-au „sărit” la toate promovările, într-un cuvânt am fost tratată drept „duşman al poporului PDL”. Şi, iată, astăzi, datorită ingenioasei mişcări a lui Sorin (aducătoare de speranţă de mai bine pentru liberali care vor părăsi cospuscului ALDE şi se vor înfrupta şi ei din turtoiul mai mare, al Popularilor Europeni) m-am trezit colegă dă alianţă cu cei care până mai ieri sperau să-mi mănânce coliva. Eu ce să zic? Pupăm Piaţa Endependenţii? Să mă revolt? Să-mi fie silă? Să uit tot (de iertat, am iertat)? E amuzant, desigur şi ar fi şi mai amuzant dar, din pricina tratamentelor minunate pe care mi le-au „aplicat” securistic (în 2005, li s-a interzis tuturor colegilor să-mi vorbească), în primăvara lui 2006 am sferit un infarct… Unii sunt chiar proşti – aşa ca mine – şi pun totul la inimă…
Nici o schimbare la ICR? Nici o schimbare la IICCMER? Stiu ca nu Guvernul schimba la ICR dar are un cuvant de spus in ce priveste bugetul desantat al dlui Patapievici, destinat in principal sinecuristilor tuturor regimurilor. Iar cu Tismaneanu, chiar asa, silentio stampa, ca sa nu ma exprim ca cei care l-au intretinut pe-acolo, cu un „mucles”?
Nu mi-am propus să comentez acum situaţia de la IICCMER. Însă e posibil să aveţi dreptate: caracteristicile fostei Puteri au fost conducerea discreţionară, ignorând orice critică şi chiar punând pumnul în gură contestatarilor, şi risipa banului public. Nu cred că acum trebuie să începem o răfuială politică sau ideologică în cultura română. Însă ne obligă legea să ne interesăm de modul în care s-au cheltuit banii publici şi să evaluăm rezultatele.