Mesajul domnului Președinte Ion Iliescu adresat Consiliului Național al Partidului Social Democrat

 Dragi prieteni,

       

Doresc să spun câteva lucruri, pe care le consider importante în acest moment politic. Vă vorbesc din propria experiență, pentru că în acești ani am trecut, alături de partid, și prin experiența guvernării, și prin aceea a opoziției. Cred că împreună am învățat ceva din ambele ipostaze, și nu e bine să ignorăm acele lecții.

Când ajungem la guvernare, trebuie să fim atenți, pentru că prea mulți oameni, de la vârful până la baza partidului, sunt integrați în actul administrativ, slăbind astfel partidul, capacitatea sa organizatorică și de mobilizare. Nu este cazul să repetăm erori din trecut, și să trecem activitatea de partid în plan secundar.    

Realitatea este una și aceeași: partidul trebuie să funcționeze la fel, fie că este la guvernare, fie că este în opoziție. Consiliul Național trebuie să adopte o serie de măsuri pentru întărirea muncii organizatorice, pentru activizarea partidului, pentru prezența sa mai pregnantă în spațiul public.

PSD are nevoie de întărirea identității sale de stânga, și trebuie să răspundă nevoii societății, de a defini mai clar ce înseamnă ”stânga” și ”dreapta” în România prezentă și viitoare.

PSD are obligația să vină cu idei și valori care pot structura o stângă adaptată nevoilor și așteptărilor ”poporului de stânga”. Asta înseamnă în primul rând întărirea valorilor tradiționale de solidaritate, de echitate și de justiție socială, cărora trebuie să le adăugăm valori noi, legate de protecția mediului, de democrația directă și participativă, de întărirea spiritului civic, de implicarea cetățeanului în viața publică.

Anul de când ne aflăm la guvernare a scos la iveală, mai pregnant ca oricând, nevoia de stat. Este o realitate faptul că asistăm la o slăbire a capacității sale administrative, a puterii sale de a face bine, de a fi partenerul cetățeanului. Reforma statului este o nevoie urgentă a României. Din păcate vechea guvernare a întărit statul în dimensiunea sa represivă.

În schimb, dimensiunile economică și socială ale statului s-au diminuat dramatic, iar cetățenii sunt, pe bună dreptate, extrem de nemulțumiți. Statul nu mai este organizatorul solidarității naționale și sociale. Aceste lucruri trebuie să se schimbe radical în bine.

Sunt teme care se vor regăsi și în campania electorală pentru alegerile europene. Trebuie să spunem oamenilor cum pot profita de oportunitățile oferite de aderarea noastră la Uniunea Europeană. Nimeni n-a spus că va fi ușor după aderare, dimpotrivă. Am avertizat că greul începe după aderare.

Este imperios necesar să ne facem un plan, ca națiune, și să-l aplicăm consecvent. Ca partid, ne propunem să câștigăm alegerile europene de o manieră convingătoare. Pentru asta există o condiție: succesul guvernării. De acest succes depinde scorul nostru în alegeri. Guvernul Ponta trebuie să reușească ceea ce și-a propus. A avut o serie de realizări, propune lucruri realiste și fezabile, în acord cu programul cu care USL a câștigat alegerile.

Lucrurile bune făcute la guvernare trebuie consolidate, mai ales în plan economic și social. Avem nevoie de noi investiții, de noi locuri de muncă, trebuie să luăm decizii sensibile, în domenii controversate. Guvernul are obligația ca, înainte de a lua astfel de decizii, să construiască un cât mai larg posibil consens în clasa politică și în societate.

Câteva cuvinte despre USL. Pentru România și pentru români ar fi un lucru foarte bun dacă USL ar funcționa până la termenul propus, adică până la alegerile parlamentare din 2016. Orgoliile și micile războaie personale nu-și au nici locul, nici sensul, în USL. Războiul declarațiilor este și el inutil și nedorit. Avem niște răspunderi față de români, și trebuie să ni le asumăm cu toată seriozitatea.

Închei spunând că am încredere în inteligența colectivă a celor care răspund de destinele PSD. Acest Consiliu Național, modul în care a fost organizat, calitatea dezbaterilor, toate acestea sunt o dovadă de maturitate și de responsabilitate. Ceea ce decidem acum trebuie aplicat de toți membrii partidului nostru, indiferent de poziția lor, într-un spirit de solidaritate exemplar. Vă mulțumesc pentru atenție! Succes în tot ceea ce faceți!    

          

Leave a Comment

Scroll to Top