Lumina din ochii Profesorului Nicolae Cajal

Mesajul pe care l-am transmis cu ocazia celui de-al XII-lea Simpozion Academician Nicolae Cajal al Academiei de Științe Medicale, ce are loc în perioada 30 martie-1 aprilie a.c. la Biblioteca Academiei Române:

„Faptul că, la atâta timp de la trecerea la cele veşnice a Profesorului Nicolae Cajal ne reunim, an de an, spre a ne aduce aminte de personalitatea sa, spre a vorbi despre moştenirea ştiințifică pe care ne-a lăsat-o sau despre experiența sa de lider comunitar, depune de la sine mărturie despre reuşitele unei vieți de excepție, prin care Profesorul continuă să trăiască printre noi.

Nu am să invoc aici moştenirea sa ştiințifică propriu-zisă: nu am calificarea necesară. Mi-e de ajuns că ştiu câte contribuții personale de excepție a adus în domeniul medical (au vorbit despre ele savanți români şi străini), câte studii şi tratate fundamentale a scris, sau câți discipoli străluciți a format, într-o carieră îndelungată, întru totul devotată ştiinței.

Eu l-am cunoscut şi l-am urmat pe omul public Nicolae Cajal, academician şi lider comunitar. Un om care, respectând etica evreiască într-o Românie foarte tulbure, de la finele comunismului şi din primul deceniu de democrație, a luminat epoca. A rezistat cu demnitate absurdului comunist, dar şi isteriei de după prăbuşirea anchilozatului regim totalitar. A rămas, şi înainte, şi după, o inteligență bună şi un om care a construit punți, într-o epocă a inteligenței cinice şi egoiste şi a izolării sociale. Cu tact, cu blândețe, cu forța morală pe care ți-o dă situarea de partea Binelui. Şi, mai ales, cu o lumină în ochi pe care n-o voi uita niciodată. Lumina binelui care nu aşteaptă răsplata.

Mi-au fost cunoscute, prin natura funcției pe care o ocupam la acea dată, eforturile Profesorului Cajal de a obține recunoaşterea drepturilor evreilor care au suferit în timpul Holocaustului. Ce m-a impresionat a fost nu demersul în sine, căci aceasta era misiunea sa de lider: să apere drepturile membrilor comunității sale. Ci grija excepțională pe care Profesorul Cajal a arătat-o relațiilor cu majoritatea, armoniei sociale şi imaginii României în ansamblu.

Chiar dacă se afla întru totul în dreptul său (recunoaşterea vinovăției statului român pentru Holocaust şi modestele recompense fiind o reparație pe deplin meritată), Cajal nu a dorit ca prețul acestei reparații morale să fie deteriorarea raporturilor dintre majoritate şi minoritate, nici deteriorarea imaginii României în lume. În bună măsură, lui i se datorează modul echilibrat, credibil şi educativ în care s-a rezolvat această problemă, iar rezolvarea ei atât de favorabilă tuturor a contribuit, fără îndoială, la atingerea unui nivel scăzut al antisemitismului în România de azi, în comparație cu unele state vecine sau cu cele occidentale. Ca şi la transformarea temei Holocaustului în România, dintr-o temă cu potențial conflictual (căci, din păcate, antisemiții există în continuare în țara noastră), într-una educativă pentru întreaga societate românească.

 Sunt bucuros să lucrez, la Ministerul Culturii și Identității Naționale, alături de fiica sa, Irina Cajal, care îi duce mai departe opera pusă în slujba comunității sale. Este din același aluat uman ca ilustrul său tată. Gata oricând să întindă punți, nu să sape tranșee. Să servească oamenii, nu niște abstracții. Să lupte pentru păstrarea moștenirii culturale a comunității, ca parte a patrimoniului cultural al acestei națiuni.  

Acea lumină a bunătății din ochii celui care a fost Nicolae Cajal, de profesie om, lumină de care vorbeam, a fost, iată, şi o lumină a viziunii sale de lider evreu şi patriot român, de om al dreptății şi al păcii.

 Moştenirea Cajal este considerabilă. Ea ne permite nu numai să-l evocăm, ci şi să ni-l luăm drept model viu, într-o societate românească atât de săracă  în modele autentice.”

Leave a Comment

Scroll to Top