Cu prilejul participării la masa rotundă “Dezrobirea juridică și spirituală a romilor”, organizată de Comisia pentru drepturile omului, culte și problemele minorităților naționale din Camera Deputaților, Partida Romilor “Pro-Europa” și Federația Democrată a Romilor, am susținut următoarea alocuțiune:

„Discutăm astăzi despre unul dintre cele mai sensibile subiecte din istoria noastră, robia, care, deși îi are în centrul lui pe romi, nu este unul neapărat etnic. Și nu ar fi benefic să-l privim doar din punct de vedere etnic. Din punctul meu de vedere existența robiei explică multe în legătură cu decalajele de dezvoltare economică și socială față de lumea căreia ne place să-i spunem civilizată – deși a avut, la rândul ei, o instituție similară, sclavia – decalaje care, din păcate, se mențin și acum, la 161 de ani de la dezrobirea romilor.

Ar fi bine să ne întrebăm serios de ce suntem unde suntem, de ce nu scăpăm de prejudecăți în relația noastră cu alte etnii, de ce instituțiile noastre politice sunt atât de precare, de aproximative, de ce modernizarea este superficială, de ce suntem practic incapabili să învățăm din ceea ce ni se întâmplă? Dacă nu o facem, rămânem, într-un fel, robii trecutului, și nicio lege nu ne poate elibera din robie, ca pe romi.

Putem discuta, și istoricii fac asta, despre instituția robiei, despre originile ei, despre consecințele ei. Dar nu putem face această discuție ignorând existența alteia, contemporană cu robia, șerbia, care i-a privit pe majoritari, pe români. Diferențele de statut social și economic nu erau, până la urmă, prea mari. Robi sau șerbi, erau într-o stare de dependență față de stăpâni, adesea instituționalizați. Erau într-o stare de inferioritate față de ceilalți. Erau, pe scurt, discriminați, într-o mai mare sau mai mică măsură. Din păcate asta a născut o cultură a discriminării, o acceptare a ei ca pe un lucru firesc, cultură care se manifestă și acum. Și generează multe probleme, obstacole, de care ne lovim în eforturile noastre de integrare socială a romilor.

A fost nevoie de o schimbare radicală de valori, în siajul Revoluției de la 1848, pentru a se pune deschis problema eliberării robilor romi. Societatea simțea nevoia modernizării, a accelerării dezvoltării. În programul progresist al Revoluției din 1848 se cerea dezrobirea țiganilor. Aarhimandritul Iosafat Snagoveanul, participant la revoluție, a fost ales membru în Comisia pentru dezrobirea țiganilor, împreună cu Cezar Bolliac și Petrache Poienaru. Pentru asta a fost exilat din Țara Românească, ajungând la Paris, murind departe de țară și de romii pe care-i prețuia.

Dezrobirea romilor a constituit prima mare reformă socială din Principate. Doar că dezrobirea nu a schimbat prea mult statutul romilor în societate, pentru că nu a fost urmată de acțiuni destinate integrării lor sociale. Au fost lăsați în voia soartei, într-un soi de dependență perversă față de vechii stăpâni. Cultura discriminării a continuat să-și facă treaba. Romii nu aveau cum se manifesta precum cetățeni, purtători de drepturi, libertăți și obligații egale cu ceilalți. Erau o populație în căutarea unei identități. Identitate pe care și-o caută și acum. Această căutare este, la rândul ei, generatoare de probleme, tensiuni, frustrări, atât în raporturile din interiorul etniei, cât și în raporturile cu ceilalți. Problema esențială a construcției identitare, nu doar pentru romi, este cea a valorilor care structurează identitatea. Problemă comună cu a majorității, dacă suntem sinceri cu noi.

Noi, majoritari și minoritari, am căzut în capcana abordărilor conflictuale și în cazul acesta, al definirii identității. Care nu este un un dat, este un model deschis, care trebuie să se adapteze mereu circumstanțelor și valorilor dominante la un moment dat. Nu poți spune că nu te interesează ceilalți, că identitatea ta este un dat absolut, chiar și atunci când această abordare aduce prejudicii celorlalți. Dialogul și conlucrarea sunt imposibile în aceste condiții, și în loc de integrare avem segregare.

Înante de a fi român, rom, maghiar, secui, evreu sau orice altceva, suntem cetățeni ai aceleiași națiuni, egali în fața legii. Discriminarea nu este legală și nici constituțională. Cu toate astea o vedem permanent în viața noastră, și pe cele mai diverse criterii. Una dintre cele mai periculoase, care face ravagii acum, este cea care împarte societatea în bătrâni, care vor răul țării, și în tineri, care vor binele ei, vor moralitate și un soi de etică a îngerilor. În principiu, nici discriminarea pozitivă nu este mai puțin prejudiciabilă, pentru că duce către un soi de bătălie pentru privilegii în societate.

Este integrarea socială a romilor o misiune imposibilă, cum par să spună tot mai mulți? Evident, nu! Cu o condiție: să fim conștienți de faptul că nu integrăm romi, integrăm cetățeni egali nouă, care au niște nevoi, și pe care societatea i-a ignorat, i-a pierdut pe drum. Integrarea lor este o datorie morală pentru toți. Și nu o putem face decât împreună. Evident, elitele intelectuale ale etniei, și elitele intelectuale ale majorității, pot face mai mult decât fac acum pentru asta. Este foarte multă ipocrizie în discursul ambelor părți. Și ca urmare, prea puține rezultate palpabile. Să nu ne ferim de adevăr.s

Continuăm ca până acum, sau schimbăm ceva? Și dacă vrem să schimbăm, ce și cum facem schimbarea? Răspunsul nu este nici simplu, nici univoc. Dacă este să acționăm, două sunt direcțiile prioritare. Una este educația, în sens larg, pe care se poate definitiva și construcția identitară, una cu adevărat benefică. A doua direcție este cea economică. Meseriile tradiționale ale romilor sunt o parte a identității lor, trebuie păstrate și duse mai departe. Prin educație trebuie să li se deschidă și alte domenii de activitate. Elitele lor intelectuale și profesionale arată că se poate. Dar trebuie să facă mai mult pentru a se impune drept modele pentru tinerii aparținând etniei. Care, ca toți ceilalți, au nevoie de modele, nu de caricaturi și erzațuri de modele.

Cum trecem peste prejudecățile privind etnia? Sigur nu cu imaginile extravagante ale unor oameni din sânul etniei, care au reușit în viață. Dialogul cu ceilalți trebuie să se desfășoare permanent, trebuie să venim unii în întâmpinarea celorlalți, să lăsăm de la noi.

Ca om de stânga, cred că valoarea de bază a unei societăți este solidaritatea. O solidaritate pe care și statul, alături de ceilalți actori sociali, trebuie s-o organizeze. Statul, chiar și când nu este parte a problemei(formal, acum nu este, deși putem discuta și pe marginea acestei afirmații), trebuie să fie parte a soluției. Iar soluția nu se rezumă la bani. Nu putem spune că n-au fost bani pentru integrarea romilor. Este vorba și despre felul în care au fost cheltuiți, și de ierarhizarea corectă a nevoilor care trebuie satisfăcute.

Ca ministru al Culturii și Identității Naționale, sunt deschis oricăror idei, și gata să promovez orice programe și inițiative care se referă la păstrarea și afirmarea identității culturale a romilor, ca parte a identității noastre naționale. În esență, diversitatea culturală este un dar făcut nouă, un mare avantaj în efortul nostru de a ne schimba, de a ne afirma în lume, de a contribui la afirmarea culturii românești. În acest fel nu vom mai fi, cu toții, robii formelor fără fond, și nici ai subdezvoltării, fie ea economică, socială sau culturală.

Vă mulțumesc pentru atenție!”