Discursul susţinut de Ionuţ Vulpescu, Ministrul Culturii şi Identităţii Naţionale, la Iași, cu prilejul aniversării a 158 de ani de la Unirea Principatelor Române.

„Avem privilegiul de a ne întâlni aici, în mijlocul atâtor mărturii ale Unirii din 1859 şi ale spiritului românesc dintotdeauna, pentru a celebra un act de demnitate al unei națiuni care voia să trăiască împreună.

În  “această Florență a noastră”, cum spunea ieșeanul prin adopțiune G. Călinescu, cinstim acum memoria unor oameni care au făcut posibilă Unirea Principatelor Române. Da, ei au avut un vis, o viziune, un proiect pentru țările lor. Existau, e drept, și diferențe de opinie, chiar conflicte personale. Dar ei au avut inteligența, și patriotismul, de a trece peste diferențe, pentru a sluji un ideal comun. Asta îi face nemuritori în amintirea noastră.

Unirea Principatelor are în Alexandru Ioan Cuza un simbol. Pentru că el s-a identificat cu reformele ce urmau să ducă viitorul Regat în modernitate, l-a dotat cu instituții și mecanisme de control, cu legi și cu regulamente, dar mai ales a acordat o importanță deosebită educației și culturii. Pentru aceste lucruri rămâne în istorie, și nu îi cinstim suficient memoria, așa cum nu amintim suficient de personalitățile pașoptiste.

Ei ne spun o cu totul altă lecție decât aceasta, contemporană, a dezbinării și a ignoranței agresive: lecția solidarității, a consensului în marile probleme ale națiunii. Avem de ales: continuăm cu un discurs al dezbinării și al inculturii sinucigașe, sau facem o schimbare radicală în felul în care ne vedem noi, toți, viitorul, relațiile dintre noi, nevoia de solidaritate și de proiect.

Iaşii sunt Capitala Unirii, chiar dacă actul propriu-zis al Unirii, cel pe care îl aniversăm astăzi, s-a parafat la București, în primul rând, pentru că aici s-a construit, timp de secole, identitatea culturală românească. Iaşii sunt Capitala Unirii și pentru că au avut tăria de a se sacrifica pentru binele național. Sfârtecată cu sălbăticie în 1812, Moldova a avut totuși puterea spirituală de a naște generația care, la 1848, a făcut Unirea. De la Gheorghe Asachi — al cărui monument îl avem tot aici, în acest perimetru istoric al Iașilor — la Mihail Kogălniceanu, și de la Costache Negruzzi la Vasile Alecsandri, generația pașoptistă moldoveană s-a zidit pe sine la temelia statului național român.

Avem de reparat o nedreptate care se face întemeietorilor statului național român. Iaşii au pierdut poziția de capitală administrativă, dar cei care au făcut Unirea de la 1859 au avut ideea de păstra Iaşii pe post de capitală culturală. De aceea, prima universitate românească modernă a fost întemeiată, în 1861, la Iași.

Ne pregătim să celebrăm, anul viitor, Centenarul Marii Uniri, unul dintre cele mai importante evenimente ale istoriei noastre. Ei bine, fără rezistența eroică din 1917, fără victoriile din 1917 (Mărășești, Mărăști, Oituz: singurele victorii ale Antantei, pe tot parcursul anului, pe toate fronturile!), fără desprinderea Basarabiei din Imperiul Țarist, n-ar fi existat nici un 1918. Iaşii și Moldova merită, în temeiul sacrificiului din 1917, recunoștința noastră și locul care li se cuvine, în cadrul marelui jubileu al Centenarului.

Cea mai frumoasă omagiere a trecutului este construirea unui viitor demn. Cultura este cea care ne definește și ne structurează. Ani de zile ni s-a spus că nu sunt bani pentru cultură, din cauză că economia merge prost. Ne-a luat prea mult timp pentru a înțelege că economia merge prost, solidaritatea socială e minimă, legile nu sunt respectate, din cauză că de decenii întregi nu investim suficient, chiar și în condiții de criză, în cultură și în educație. Nu mai știm cine suntem şi ne-am pierdut demnitatea. Nu mai avem identitate, deci totul e posibil. Acum suntem deciși să schimbăm lucrurile.

Nu existăm pentru că așa vor alții, ci pentru că am vrut și vrem noi. Suntem parte cu drepturi egale a comunității europene, și avem ce oferi partenerilor noștri. Cât privește cultura, este cea care a pătruns cel mai profund în țesutul social, și a cimentat unirile. Să nu uităm niciodată asta.

Aceia care au făcut Unirea Principatelor, generația pașoptistă, ne-au mai lăsat o moștenire, la fel de prețioasă: arta de a face un proiect de țară, și strategia prin care el poate deveni realitate. Realismul și idealismul s-au împletit fericit, și au dus România în Modernitate. Acum, împreună, trebuie să ducem România în noua modernitate, cea a democrației, libertății, solidarității, dezvoltării durabile, o modernitate a omului și umanismului.

La mulți ani, Iași!

La mulți ani, România!”