Bookfest

S-a încheiat încă o ediție Bookfest, sub același semn tonic al normalității unui mare târg de carte.

Invitata de onoare a târgului a fost Cehia, prilejul unor reîntâlniri (cu nume ca Hașek, Capek sau Hrabal), dar și al unor dezbateri despre literatura contemporană sau despre cultura Europei, văzută de la Praga. Standul național al Cehiei a fost dublat de o originală mini-berărie literară, care a transplantat, în plin Bookfest, un strop din atmosfera localurilor boeme pragheze.

A fost, de asemenea, ediția unei remarcabile deschideri către literaturile universale, cu standuri ale Lumii arabe, ale Centrului Cultural Turc „Yunus Emre”, precum și cu numeroase traduceri din literatura israeliană, chineză, japoneză și sud-americană. Am remarcat, de asemenea, diversitatea standurilor editurilor minorităților din România.

Îi felicit pe organizatori și aștept deja ediția de anul viitor.

ministrul culturii4 ministrul culturii3 ministrul culturii2 ministrul culturii

Leave a Comment

Scroll to Top