Am făcut pentru oameni, într-un an, mai multe decât PDL, în trei

S-au auzit, în ultimul timp, voci foarte critice la adresa guvernării noastre. La împlinirea unui an de când guvernăm (deși până la alegeri am guvernat în cu totul alte condiții), însuși președintele României a ieșit cu un discurs contondent.       

Într-o societate normală, o minimă decență și apelul la memorie ar trebui să rezolve multe din aceste situații. Dar noi nu trăim încă într-o societate normală, așa că sunt nevoit să reamintesc câteva fapte.

Astfel, am promis că vom reîntregi salariile și am făcut-o, cum și când am promis. Poate nu e ceva excepțional, dar e absurd ca unii care au tăiat aceste salarii și au încălcat legea ca să le mențină tăiate să fie elogiați, iar noi, care am repus legea și cetățenii în drepturi să fim tratați drept canalia de uliți. Aș vrea să nu uităm nici cum a fost justificată măsura: ca una care făcea parte din categoria restrângerilor temporare de drepturi și libertăți, măsură într-o logică perfect totalitară. Aplaudată acum într-o democrație? Mă tem că încurcăm genurile…

Am restituit pensionarilor banii care le fuseseră reținuți ilegal, atunci când am promis că o vom face și fără o zi de întârziere, după un an în care acestora li se spunea că nu există bani pentru ei. E anormal ca noi să fim tratați drept mincinoși, iar cei care au luat banii pensionarilor, drept salvatorii patriei. Ai cărei patrii, dacă de bătrânii ei ne batem joc?

Am deblocat posturile în sistemele de învățământ și de sănătate, oprind hemoragia cadrelor specializate, fără să dezechilibrăm bugetul sau să periclităm creșterea economică. Iarăși, e de-a dreptul absurd ca noi, care ne-am respectat promisiunea și am readus normalitatea în sănătate și învățământ, să fim considerați groparii acestora, iar cei care au închis spitale și școli, care au gonit mii de medici și asistente, de profesori și specialiști din țară, salvatorii acestora. Se merge prea departe în aberație.

În sfârșit, am promis că vom declanșa creșterea economică durabilă. Nu o creștere de 1% după două scăderi, de 20% și de 9%. Ci o creștere graduală, făcută prin stimularea consumului și prin asanarea „găurilor negre” în care operează „băieții deștepți”. Ne-am ținut de cuvânt, toate instituțiile naționale și internaționale certifică o creștere sustenabilă în România. E scandalos să fim tratați drept incompetenți de către cei care au prăbușit economia națională și puterea de cumpărare a cetățenilor.

Fac această declarație nu numai în calitate de deputat PSD, ci și ca unul care este interesat de domeniul eticii, avizat în privința limitelor în care minciuna încetează să mai fie o armă politică și devine o monstruozitate. Ea prăbușește nu popularitatea celor defăimați pe nedrept, ci încrederea cetățenilor în politică, în posibilitatea ca buna guvernare să îmbunătățească viața tuturor. Ceea ce e, pentru orice stat, un demers sinucigaș.

Leave a Comment

Scroll to Top