Alocuțiunea susținută de ministrul Ionuț Vulpescu cu prilejul Festivității de Premiere a FestLit Cluj 2015

„Sunt onorat de invitația dumneavoastră și îmi face o deosebită plăcere să revin la Cluj, oraș care are atât de multe lucruri de oferit culturii românești. Sunt prezenți aici, în această sală, oameni ale căror cărți au însemnat atât de mult pentru formarea mea ca intelectual. Iar ca mine sunt mulți care au a le mulțumi. Au fost și sunt adevărate repere, într-o lume frământată și plină, din păcate, de false valori.

Acest Festival, o acțiune pe care o susțin cu toată convingerea, este organizat de Uniunea Scriitorilor din România. O instituție care, în vremuri grele, a fost un teritoriu al libertății și un ferment al ideilor. Unii zic că a fost un soi de refugiu, o umbrelă de vreme rea. Eu cred că a fost un avanpost al unui front: cel al adevărului în luptă cu demonii puterii totalitare. Pe front sunt și victorii, și înfrângeri, și retrageri tactice, și ofensive. Ce rămâne din această luptă contează. Iar scriitorii români au lăsat ceva iubitorilor de literatură, iar prin ei, societății. Pentru asta trebuie să le mulțumim.

La precedenta mea vizită la Cluj, în februarie, făceam niște promisiuni. Și, cu toată modestia, îmi place să cred că unele dintre acestea au devenit realitate. Un proiect de suflet, acela al finanțării revistelor literare, a devenit realitate. Știm cu toții ce au însemnat ele în viața intelectuală a României, care a fost contribuția lor la împlinirea proiectului strategic al națiunii române: Marea Unire, de Centenarul căreia ne mai despart doar doi ani.

Dincolo de implicaţiile lui administrative, am gândit şi gândesc acest proiect de suflet ca pe un omagiu adus revistelor de cultură pentru rolul lor major în configurarea tablei valorilor noastre culturale identitare, atât în perioada interbelică dar şi, mai ales, în perioada anilor de comunism, când acestea au devenit, acolo unde se tipăreau, în toate marile centre culturale ale ţării, adevărate redute de apărare împotriva atacurilor propagandei ideologice şi ale non-valorii. Particularizez acest omagiu, aici, la Cluj, fiind onorat să mă aflu astăzi în oraşul Tribunei lui Ioanichie Olteanu, D. R. Popescu şi Augustin Buzura, al Echinoxului splendidei generaţii intelectuale clujene a anilor 70 şi al Apostrofului conceput în ultimele decenii de doamna Marta Petreu.

Adevărul este că, oricum am privi fenomenul modern românesc, nu putem evita constatarea că România este creația scriitorilor ei, înainte de a fi a politicienilor. Ea a fost cântată, imaginată, construită în poezii, nuvele și piese de teatru, înainte de a fi pusă în tratate și texte de legi.

Literatura este mai mult decât meșteșugul de a scrie. Tiparul l-a eliberat pe om de sine, și i-a permis să trăiască, într-o viață, atât de multe experiențe câte cărți a citit. E mult, e puțin? Nu știu. Știu că este important, de vreme ce atât de mulți oameni nu-și pot imagina cum ar fi viața lor fără cărți. Filiala Uniunii Scriitorilor din Cluj-Napoca este, după filialele bucureştene, cea mai puternică din România, numărând, încă din anii ’50-’60, nume de prestigiu ale literaturii române, de la Lucian Blaga şi Ion Agârbiceanu la Dumitru Radu Popescu, Augustin Buzura, Ion Mureşan, Adrian Popescu, Marta Petreu, Irina Petraş (preşedinta filialei), Horia Bădescu, Ion Pop, Ion Vartic, Mircea Popa, Corin Braga, Ruxandra Cesereanu şi multe alte nume binecunoscute cititorilor.

Premiul pe are dumneavoastră l-ați acordat, și eu îl înmânez, vine să-l onoreze pe unul dintre membrii filialei USR Cluj, criticul și profesorul Corin Braga. Este unul dintre cei mai cunoscuți critici din generația de mijloc, un reprezentant de frunte al școlii critice clujene.

Volumul „Acedia. Jurnal de vise”, pentru care primește Premiul FestLit 2015, este un experiment literar, o proză aflată la confluența fantasticului cu oniricului. Corin Braga a dat, prin „Acedia. Jurnal de vise” una dintre cele mai interesante cărți ale anului 2014, care se deosebește net de proză minimalistă și autoreferențială a momentului, prin viziune și plăcerea plonjării prin straturile subconștientului și prin structurile estetice ale visului. Sincere felicitări autorului, care, sunt convins, are în fața sa o importantă carieră, într-un peisaj literar dinamic și divers.”

 

Leave a Comment

Scroll to Top