Adio, Eusebiu Ștefănescu și Alexandru Vlad!

A murit, pe 15 martie, după o lungă luptă cu o boală necruțătoare, unul dintre cei mai iubiți actori și profesori de teatru din România, Eusebiu Ștefănescu. Celebru atât pentru rolurile sale din teatru și din film („Colierul cu turcoaze”, „Ringul”, „Destinația Mahmudia”), Eusebiu Ștefănescu a fost și unul din marii interpreți ai poeziei românești, clasice și contemporane, neuitate fiind spectacolele sale cu poezia lui Eminescu sau Nichita Stănescu. Actor, pe rând, la Teatrul din Ploiești, la Teatrul Mic și (din 1996) la Teatrul Național din București, Eusebiu Ștefănescu a fost, în același timp, profesor de actorie la Universitatea Hyperion, formând nenumărați actori de valoare din noua generație. Plecarea lui lasă un gol tragic pe scena teatrului românesc contemporan.

Tot astăzi s-a stins din viață și marele prozator Alexandru Vlad. Strălucit reprezentant al generației optzeci, Alexandru Vlad lasă în urmă un raft de volume de proză scurtă, eseuri, romane, publicistică, traduceri. Romanul „Ploile amare”, din 2011, a fost unanim considerat de critică unul dintre cele mai bune romane românești din ultimul sfert de secol. Prin dispariția sa, Clujul literar și întreaga cultură română suferă o pierdere ireparabilă.  Alexandru Vlad avea numai 65 de ani și lucra la finisarea unui nou roman.
Dumnezeu să-l odihnească!

Dumnezeu să-i odihnească!

Leave a Comment

Scroll to Top