Găsiți mai jos alocuțiunea pe care am susținut-o în cadrul sesiunii solemne dedicate aniversării a 151 de ani de la înființarea Academiei Române și a 150 de ani de la fondarea bibliotecii instituţiei.
„Puține instituții din România de azi funcționează neîntrerupt de 150 de ani. Încă și mai puține funcționează de 150 de ani la nivelul de excelență al Bibliotecii Academiei Române, care este concurată, la acest capitol, doar de instituția-mamă a Academiei Române înseși, a cărei zi o aniversăm tot azi. Nici în Occident, instituțiile comparabile, ca vechime și importanță în cultura națională, nu se găsesc la tot pasul.
Iată de ce aniversarea de astăzi nu are și nu ar trebui să capete un caracter pur formal, festivist.
Este, neîndoielnic, un moment festiv și cred că trebuie ca, măcar din când în când, să ne bucurăm de momentele augurale ale spiritului românesc, de ceea ce am făcut bine și temeinic. Ne lipsește o cultură a bucuriei, care este, de fapt, o cultură a continuității, a unui raport corect între tradiție și prezent.
Dar, bucurându-ne, pentru o zi, de acest tezaur național care este Biblioteca Academiei Române, n-ar strica să și medităm asupra istoriei acestei instituții și a explicațiilor succesului ei. Căci România de azi, am spus-o și eu de nenumărate ori, o spuneți și domniile voastre în acest înalt for academic, are mare nevoie de modele. Am încheiat, odată cu deplina reintrare pe orbita noastră istorică euro-atlantică, faza imitației, din procesul de re-sincronizare pe care l-am început în decembrie ’89. A sosit momentul să trecem, conform formulei lovinesciene, la diferențiere. Care nu poate avea loc decât prin exercițiul spiritului critic, pe baza confruntării experienței europene cu câteva mari modele naționale. Biblioteca Academiei Române, ca și Academia Română însăși, este un asemenea model ilustru de instituție culturală, nu doar pentru domeniul propriu-zis al bibliotecii, ci pentru orice mare instituție de cultură.
Care sunt liniile directoare ale acestei istorii de succes, reprezentată de cei 150 de ani ai Bibliotecii Academiei?
Prima, după părerea mea, este viziunea. Membrii Academiei Române – a cărei zi, cum spuneam, o sărbătorim astăzi, împreună cu cei 150 de ani ai Bibliotecii – au dat dovadă de un remarcabil spirit prospectiv, întemeind, la numai un an de la fondarea Academiei, Biblioteca acesteia. Ei au înțeles că menirea înaltului for nu este numai de a coordona redactarea unei gramatici și a unei istorii a românilor și de a-i reuni pe oamenii de cultură din toate provinciile românești, ca o prefigurare a unității naționale. Într-un stat încă tânăr, cu puține instituții culturale dintre cele strict necesare, în care științele se aflau încă la vârsta copilăriei, membrii Academiei au avut viziunea unei meniri mai complexe: cea în care înaltul for cultural urma să devină și un păstrător al memoriei culturale românești și universale, și un centru de cercetare științifică avansată, și un centru de arte. Biblioteca Academiei Române a devenit, rând pe rând, toate acestea: încă de la începutul secolului trecut era una dintre marile biblioteci europene, derula deja proiecte ample de cercetare și editare a cărții și documentelor vechi, și adunase o frumoasă colecție de artă, care nu a încetat să crească. Astăzi, după 150 de ani, aceste activități se desfășoară la nivelul tehnologic și la dimensiunile secolului XXI. Cultura română a recuperat toate handicapurile cu care pornise la drum, la începutul secolului al XIX-lea, dar Biblioteca Academiei Române rămâne instituția ei fanion, cum a fost încă de la întemeiere.
A doua învățătură privește rolul important pe care îl au, într-o cultură, generozitatea și solidaritatea națională. Biblioteca Academiei Române, practic, s-a întemeiat pe donații și, chiar și după ce a fost pus la punct un mecanism legal și financiar al achizițiilor, donațiile românilor, celebri sau necunoscuți, au alimentat (și alimentează și azi!) fondul ei. Această solidaritate națională, în jurul ideii de bibliotecă, răzbunând secole în care istoria ne-a lipsit de o reală civilizație a cărții, a făcut ca BAR să aibă un fond de carte amplu, variat și armonios, acoperind toate domeniile și epocile cărții, de la manuscrise medievale de dinainte de Gutenberg și până la cele mai rare cărți contemporane. Trebuie să continuăm să cultivăm acest spirit de generozitate și solidaritate, fără de care nu vom avea instituții culturale puternice. Iată chiar un punct de program politic și cultural: refacerea prestigiului social al donației culturale.
A treia învățătură se leagă de prima. După donații, cea mai mare contribuție la dezvoltarea BAR, în special în primele decenii de viață, a avut-o o măsură luată de stat, prin legislatorii săi. Este vorba de Legea depozitului legal, din 1895, care a avut în vedere tocmai constituirea – într-o țară care încă nu avea un sistem de biblioteci publice – unei prime mari biblioteci, care să beneficieze gratuit de trei exemplare din orice tipăritură românească. A fost o metodă simplă, care nu a presupus costuri pentru nimeni (înșiși editorii s-au simțit onorați să figureze în colecția BAR) și a dus la constituirea celui mai mare fond de carte din România și, totodată, unul dintre cele mai mari din Europa.
Iată, deci, încă o temă de meditație pentru societatea românească de astăzi. Diriguitorii politici au obligația de a furniza cetățenilor nu numai ordine și siguranță publică sau justiție, ci și cultură. Au chiar obligația de a fi ctitori și de a lua decizii cu bătaie lungă, care să ducă la întărirea culturii naționale și a instituțiilor ei.
În fine, o a patra învățătură este cea privind rolul personalităților în destinul marilor instituții culturale. Trăim într-o cultură a transparenței, pe care, însă o confundăm adesea cu o cultură a mediocrității, a negării performanței prin egalizarea birocratică. BAR nu ar fi fost ceea ce este dacă la conducerea Academiei Române și la conducerea sa nu s-ar fi aflat personalități excepționale, care au avut viziunea dezvoltării ei și, în același timp, au prezentat garanțiile necesare sprijinului public de care am vorbit mai sus. Iar în epocile totalitare, s-au opus cu succes deturnării BAR de la menirea ei. De la Ioan Bianu la Mircea Malița, de la Tudor Vianu la Perpessicius și de la Șerban Cioculescu la Dan Horia Mazilu, aceste personalități ale culturii noastre și-au turnat propria identitate în cea, mai amplă, a bibliotecii, s-au devotat instituției, dar au știut să recurgă și la reforme și schimbări, atunci când contextul cultural a cerut-o. Și conducerile Academiei au pus umărul la dezvoltarea BAR, pe care au privit-o întotdeauna ca pe o extensie naturală a înaltului for. Aș aminti aici mandatele profesorului Eugen Simion în fruntea Academiei, când s-a reușit construirea noului sediu al BAR: alt exemplu de devotament pentru instituție și pentru soarta culturii române și de spirit vizionar.
Doamnelor și domnilor,
Aniversăm azi Ziua Academiei Române și 150 de ani de la întemeierea Bibliotecii Academiei. Să aducem un omagiu întemeietorilor, înaintașilor noștri, care au pășit în acest istoric spațiu, delimitat de Calea Victoriei și Bulevardul Dacia. Și, totodată, să ne străduim să fim la înălțimea moștenirii lor. Bucuria să ne fie împletită cu conștiința răspunderii pe care o avem pentru binele și progresul spiritului românesc. Să rămânem aproape de BAR, contribuind la dezvoltarea ei și recomandând-o tinerilor cercetători, căci, așa cum a spus unul dintre marii ei directori, Tudor Vianu, <<O carte își dobândește valoarea, ca un prieten, prin lunga însoțire cu ea.>>”
