Zgomotul ipocriziei și scoaterea la mezat a patrimoniului

Declarația politică pe care am susținut-o în Camera Deputaților marți, 11.10.2016:

Vă rețin atenția cu o problemă care, chiar dacă a făcut deja obiectul unor declarații politice în plenul Camerei Deputaților, este departe de a fi ajuns la o soluție.  „Îți dau eu azi și îmi dai tu când ai” este expresia pe care, când o rostești, deja știi că ai făcut o „afacere” proastă, și care descrie perfect ceea ce guvernul tehnocrat dorește să facă în cazul „Cumințeniei Pământului”. Decizia Guvernului (de a plăti întreaga sumă din bani publici) va genera noi probleme, și asta dintr-un motiv simplu: este greu de susținut din punct de vedere legal. Așteptăm încă răspunsuri în legătură cu felul în care s-a ajuns la prețul de achiziție, și la componența comisiei de negocieri.

 S-a apelat la o subscripție publică nu pentru că nu ar fi existat cele 11 milioane de euro în bugetul statului, ci pentru că guvernul nu are o bază legală pentru a plăti această sumă, sculptura fiind evaluată la 5 milioane de euro, adică exact suma pe care executivul s-a angajat să o plătească din bani publici, sperând că restul de 6 milioane vor fi strânse de la populație.

Cum s-au strâns din donații doar puțin peste 1 milion de euro, guvernanții recurg la un artificiu: plătesc în avans diferența de bani (practic, un împrumut), urmând ca subscripția să continue până la sfârșitul anului 2019, și astfel să fie strânsă întreaga sumă de 6 milioane de euro. Cine va mai dona însă pentru un bun care a fost deja cumpărat, din moment ce populația nu a donat înainte? Nu mi se pare o soluție pasarea răspunderii către viitorul guvern, și nici folosirea acestei tranzacții problematice drept instrument de campanie electorală.

Mai e de pus o întrebare: după campania de PR în legătură cu statuia – în mare parte ineptă, ruptă de realitate – care este relația noastră cu Brâncuși și cu opera lui? Am înțeles mai bine locul lui în dezvoltarea artei în secolul XX? Am înțeles importanța operei care este obiectul subscripției? Îl receptăm mai bine? Facem mai mult pentru păstrarea moștenirii sale? Am făcut ceva și pentru ”Muzeul Brâncuși”, înființat prin lege? Ce facem pentru îndeplinirea condițiilor necesare înscrierii ansamblului monumental de la Târgu-Jiu în Patrimoniul UNESCO? Mă tem că nu avem răspunsuri!

Iar în zgomotul acesta mediatic chiar nu contează faptul că, practic, am pierdut opere de artă importante, din Colecția Manu, clasate, multe dintre ele, în categoria ”Tezaur”, pentru care același stat, prin Ministerul Culturii, nu și-a exercitat dreptul de preempțiune, deși sumele necesare achiziționării lor ar fi fost net mai mici?

Comisia Națională a Muzeelor și Colecțiilor, într-o luare de poziție publică, a avertizat în legătură cu faptul că, din seara zilei de joi, 29 septembrie a.c., statutul unor lucrări de artă, ce au aparținut Muzeului Național de Artă și care au fost retrocedate, ca și ”Cumințenia Pământului”, se va schimba definitiv, pentru că statul, prin Ministerul Culturii, nu și-a exercitat dreptul de preempțiune, deși a fost notificat în acest sens. Acest lucru s-a și întâmplat, 15 dintre cele 24 de lucrări de artă fiind acum în colecții private.

Ministerul Culturii are obligația să explice motivul pentru care nu și-a exercitat dreptul de preempțiune în acest caz, care sunt criteriile după care evaluează importanța unora sau altora dintre piesele de patrimoniu aflate în situații identice cu piesele din Colecția Manu, și ce alte opere de artă au fost retrocedate și care este statutul lor actual.

Această intervenție nu este, și nu are de ce să fie interpretată, drept un atac la adresa Ministrului Culturii. Nu despre așa ceva este vorba. Ea este un îndemn la căutarea unor soluții fezabile pentru astfel de situații. O soluție ar fi ca niciun buget al Ministerului Culturii să nu mai fie aprobat dacă din el lipsesc bani pentru finanțarea unui Fond Național de Patrimoniu, destinat exercitării preempțiunii statului în cazul bunurilor mobile de patrimoniu cultural. PSD și-a inclus această prevedere în oferta sa electorală și în programul de guvernare. Cred că putem face asta. Ar fi un bun început pentru îndeplinirea obiectivelor în materie de protejare a patrimoniului cultural național.

România a trecut prin momente dificile, are nevoie de solidaritate și de acțiune responsabilă, pentru a-și apăra și pune în valoare patrimoniul cultural. Investim astfel în viitorul nostru. Pare că am intrat într-o fundătură. Iar eșecul subscripției pentru achiziționarea sculpturii „Cumințenia Pământului” este cel mai îngrijorător semnal referitor la starea încrederii cetățenilor în stat și la tăria solidarității sociale. Chiar avem la ce ne gândi. Tehnocrați sau nu…

Leave a Comment

Scroll to Top