Vizită apostolică de trei zile a Papei Francisc în România

În calitate de senator al României, membru în Comisiile permanente pentru cultură şi media, şi pentru comunitățile de români din afara țării, salut vizita Papei Francisc în Romania, programată între 31 mai și 2 iunie 2019. Vizita Papei se înscrie ca un eveniment istoric de puternică semnificație, ale cărui reverberații vor pătrunde în spiritualitatea românilor.

S-a vorbit despre vizita Papei Francisc în România anul trecut, în Anul Centenarului.  Este o vizită importantă care demonstrează, ca și vizita istorică a Papei Ioan Paul al II-lea din anul 1999, dorința de apropiere a Bisericii Catolice de Biserica Ortodoxă, în primul rând la nivelul religiei care ne unește, la nivelul religiei creștine. Papa Ioan Paul al II-lea a fost primul suveran pontif din istorie care a vizitat o ţară majoritar ortodoxă, de la marea schismă din 1054. Atunci, Ioan Paul al II-lea s-a declarat bucuros că poate vizita România, pe care a numit-o „Grădina Maicii Domnului”.

Acum, după 20 de ani, un alt suveran Pontif vizitează România. Atunci a fost doar o vizită de stat, limitată la nivelul capitalei României și cu invitație din partea Sinodului Bisericii Ortodoxe Române. Acest eveniment denotă existența unui dialog structurat între cele două Biserici, dialog care are teme de interes pentru ambele confesiuni, o viziune comună în privința marilor probleme ale prezentului și viitorului. Dialogul are continuitate, coerență, nu se rezumă la gesturi punctuale, și are un evident rol stabilizator, într-o lume aflată în evidentă criză de identitate.

Este o onoare faptul că Papa Francisc dorește să-i cunoască personal pe români la ei acasă. Bunele relaţii dintre cele două Biserici au fost şi sunt manifestate inclusiv prin ospitalitatea de care se bucură comunităţile de români din multe ţări, mai ales din Italia, unde multe dintre parohiile româneşti îşi oficiază slujbele religioase în biserici puse la dispoziţie de comunitatea catolică locală.

La rândul lor, românii sunt dornici să cunoască personalitatea care ne vizitează. Papa reprezintă pentru catolicii și greco-catolicii din România părintele Bisericii universale. Pentru ceilalți români – ortodocși,  de alte credințe sau  necredincioși -, Papa este un simbol al ecumenismului, vizita în sine având importante valențe ecumenice. De altfel, tema vizitei Papei Francisc este: “Să mergem împreună”.

Sunt convins că vizita sfântului Părinte Papa Francisc în România va fi un  test de compatibilitate  pe care noi românii îl vom trece în ciuda tuturor provocărilor și care va atesta faptul că, după secole de ruptură, în istorie, în  artă, în  cultură, suntem capabili să refacem unitatea românilor cu lumea occidentală.

Vizită apostolică de trei zile a Papei Francisc în România va contribui la regăsirea interioară de care avem nevoie în societatea de astăzi. Mesajul Papei este îndemnul la mai multă unitate între creștini, unitate între români, unitate între europeni, unitate între oameni. Este un mesaj care rezonează cu dorința națiunii române, care își asumă identitatea și face din diversitate un element de tărie și de deschidere spre valorile universale.

Declarație politică pe care am susținut-o în Senatul României miercuri, 20 februarie 2019.

Leave a Comment

Scroll to Top