Un atac incalificabil la adresa Constituției și a spiritului democratic

stemaCDEP
Organizatorii așa-zisului lanț uman pentru autonomia unui închipuit „Ținut Secuiesc” au pretins că motivul acțiunii lor ar fi imposibilitatea de a-și formula doleanțele în fața majorității.

Iată, însă, că nu e deloc așa și chiar un politician maghiar este cel care demonstrează că în România maghiarii pot discuta liber despre orice. Într-o intervenție de la sfârșitul săptămânii trecute, primarul UDMR al municipiului Sfântu Gheorghe, dl Antal Arpad, a solicitat românilor (probabil, sper, celor trăitori pe raza de competență a funcției sale de primar, căci nu doresc să-mi închipui că dl primar se crede mai mult decât este) să sprijine autonomia așa-zisului „Ținut Secuiesc”, promițând că, în schimb, aceștia vor primi… funcții. Dl Antal a precizat și în ce bază vor fi distribuite aceste funcții: în baza procentului demografic.

Întâi și-ntâi, e revoltător faptul că dl Antal Arpad, primar în România, nu sesizează absurdul în care se plasează, cerându-le românilor să renunțe la toate funcțiile la care le dă dreptul faptul că se află în țara lor, pentru a avea acces numai la acele câteva pe care dl Antal, în mărinimia sa, li le va ceda în temeiul… procentului demografic.

Dar mult mai mult decât aroganța sa mă scandalizează incalificabilul atac la Constituție pe care un primar din România își permite să-l formuleze public, la adăpostul libertății de exprimare.

Căci ordinea constituțională în România este clar stabilită prin Legea fundamentală, care spune la articolul 1 că România este un stat unitar. Nici ponderea populației maghiare, nici vreun considerent de alt ordin nu impun configurarea vreunei alte autonomii decât cea locală, stabilită prin Legea administrației publice. Ca membră a Uniunii Europene, România s-a aliniat de mult la normele europene privind protecția minorităților, care nu acceptă noțiuni cadrepturi colective sau autonomii pe criterii etnice. Cum propunerile vizând autonomia unor teritorii românești au fost deja respinse, democratic, de Parlamentul României, în procesul de dezbatere a noii Constituții, consider intervenția primarului UDMR Antal Arpad drept o sfidare la adresa ordinii constituționale și a populației majoritare.

Ca și un atac incalificabil la adresa spiritului democratic. Pentru că într-o democrație funcțiile se câștigă prin alegeri, în urma numărării voturilor. Așa a intrat UDMR în Parlamentul României din 1990 încoace și tot așa și-a câștigat dl Antal Arpad funcția de primar, nu în temeiul procentelor demografice și a înțelegerilor anti-democratice de tipul: hai să smulgem împreună o părticică de putere, după care ne împărțim funcțiile între noi.

Consider că Parlamentul României, ca și organele administrative (prefectură, Ministerul de Interne), trebuie să sancționeze asemenea derapaje anti-democratice, care anunță posibile evoluții de care e mai bine să ne ferim. Suntem toleranți și în nici un caz nu ne deranjează că maghiarii din România doresc să rămână maghiari și componenți ai poporului maghiar de pretutindeni. E dreptul lor și ne bucură că simt așa: e o dovadă că nu-i discriminează nimeni în România și nu-i împiedică să se manifeste ca maghiari.

Dar atacurile la adresa Constituției – prezente și viitoare – trebuie să înceteze, ca și campania electorală pe subiecte fără viitor în România, cum este autonomia pe criterii etnice.

Suntem bucuroși să mărim autonomia comunităților locale, prin procesul de descentralizare. Însă autonomia teritorială pe criterii etnice nu va exista niciodată în România.

Leave a Comment

Scroll to Top