Am participat la Sesiunea ştiinţifică “George Coşbuc, membru titular al Academiei Române (1866 – 1918)” cu ocazia împlinirii a 150 de ani de la naşterea marelui scriitor, organizată de Academia Română – Secţia de Filologie şi Literatură, Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă şi Artă și Muzeul Naţional al Literaturii Române, prilej cu care am susținut următoarea alocuțiune:

„Domnule Președinte al Academiei Române,

Doamnelor și domnilor academicieni,

Distinși invitați,

Nu cu mult timp în urmă, la Bistrița, la Năsăud și la Hordou, cu o participare impresionantă, au avut loc manifestările dedicate împlinirii a 150 de la naşterea lui George Coşbuc, unul dintre cei mai importanți scriitori clasici ai noştri.

Sunt convins că ați citit în presa culturală despre succesul remarcabil al acestor manifestări, care au prilejuit momente de rememorare a rolului și contribuției acestui mare poet, traducător și ziarist de la granița dintre secolele al XIX-lea și al XX-lea, la afirmarea și dezvoltarea culturii noastre. Văd chiar aici, în ilustra Aulă a Academiei Române, figurile unor personalități care au participat și la manifestările organizate în județul Bistrița-Năsăud, ca un semn că Academia Română – al cărei membru a fost cel omagiat azi – nu este o instituție decuplată de la pulsul societății românești. Dimpotrivă.

Simpozionul ştiințific de la Academia Română este, însă, altceva decât manifestările de la Bistrița, iar organizarea lui era cu atât mai necesară, cu cât și în urmă cu 50 de ani, la centenar, atunci când autoritățile timpului au dat memoriei poetului cuvenita reverență (fiind organizate manifestări naționale), Academia a fost prezentă. În aula mai mică, dar prestigioasă prin rolul istoric pe care l-a avut în Ardeal, a Liceului „George Coșbuc” din Năsăud, numeroși membri ai Academiei Române  au participat atunci la repunerea în discuție, din perspectiva timpului, a operei de excepțională însemnătate a acestui fiu al Ardealului, stabilit la București și devenit un adevărat poet al întregii românități.

Mă bucur că și acum, la împlinirea a 150 de ani de la naștere, Academia Română nu a ignorat acest moment aniversar, cum nu a ignorat nici un moment aniversar al unor valori naționale. Am avut onoarea să particip la mai multe asemenea simpozioane științifice de înalt nivel, dedicate unor oameni fundamentali în istoria și în cultura noastră, și nu pot decât să mă simt reconfortat, ca intelectual român, că înaltul for cultural al națiunii noastre duce mai departe, și în această epocă de derută morală și intelectuală prin care trece societatea românească, cultul firesc și echilibrat al valorilor, al oamenilor de cultură care, prin opera lor (și, câteodată, și prin viața lor) au edificat România modernă, lăsându-ne nouă, urmașilor, repere sigure în drumul nostru către progres.

Dacă surpriza acestei aniversări a 150 de la nașterea lui Coșbuc au constituit-o complexele şi variatele manifestări organizate în județul Bistrița-Năsăud – însumând, cum spuneam, colocvii, recitaluri de poezie, vizite în locurile nemijlocit legate de biografia poetului, vernisaje de expoziții şi lansări de carte –, care au marcat, timp de o săptămână, aniversarea unuia dintre scriitorii noştri clasici şi prețuirea pe care o acordăm operei sale, simpozionul omagial de astăzi, de la Academie intră în logica și în tradiția acestei instituții fundamentale a României. Și e întotdeauna reconfortant, mai ales atunci când în jur sunt din ce în ce mai puține certitudini, să știi că există un loc în care cultura națională și istoria noastră sunt în continuare puse în valoare.

În ceea ce mă privește, am crescut și m-am format, ca mulți copii români, cu poezia lui George Coșbuc în casă, în bibliotecă și în suflet. Ca și el, sunt un intelectual de origine rurală, tatăl meu este (cum a fost și tatăl poetului) preot, iar mama, profesoară de limba și literatura română, nu m-a crescut în cultul revistei „Cutezătorii” și al organizației de pionieri, ci al lui Eminescu, Coșbuc, Arghezi și Nichita Stănescu. Am crescut de mic cu Cântecele de vitejie (ce admirabil de simplă lecție de patriotism!), cu Balade și idile, cu Nu te-ai priceput și Numai una, cu La oglindă și Nunta Zamfirei. Mai târziu, am apreciat cum se cuvine munca de traducător a lui Coșbuc, prin care au pătruns în limba noastră capodopere ale literaturii universale, ca Don Carlos, a lui Schiller, sau Divina Comedie, a lui Dante, ca să mă refer numai la cele mai cunoscute. Întemeietorul tradiționalismului în poezia noastră – filon puternic, din care au ieșit Șt. O Iosif, Octavian Goga, Ion Pillat, Vasile Voiculescu, Ioan Alexandru sau Gheorghe Pituț – a fost (ar trebui să o spunem mai des) și primul nostru traducător literar profesionist.

Crescut fiind într-o atmosferă de prețuire a operei și a personalității lui George Coșbuc, am ținut ca și Parlamentul României să marcheze, în data de 20 septembrie (ziua nașterii poetului), acești 150 de ani care s-au scurs. Prin declarația mea politică, rostită chiar atunci, forul politic suprem al democrației românești a fost, măcar simbolic, prezent la omagierea unuia dintre scriitorii care au pus bazele Marii Uniri și, implicit, ale României de azi. Prin simpozionul academic de astăzi, putem spune că întreaga societate românească, de la oamenii simpli la academicieni, de la năsăudenii săi la bucureșteni, a onorat exemplar memoria unuia dintre cei mai importanți scriitori pe care i-a avut România la cumpăna dintre secolele al XIX-lea și al XX-lea.

Țin să fac această precizare, să descriu acest tablou al românității de azi, care, în pofida dificultăților morale și sociale prin care trece, nu a uitat de unul dintre ctitorii ei, deoarece, din păcate, în tot acest frumos evantai de manifestări, a răsunat şi o notă falsă. Eterna notă falsă care ne împiedică, mereu și mereu, să facem totul cum trebuie. Mă refer, desigur, la absența desăvârşită, de la aceste manifestări complexe organizate în județul Bistrița-Năsăud, cu o largă participare națională, înclusiv a românilor din afara țării, a Ministerului Culturii. Nici una dintre manifestări nu a beneficiat de participarea, ca organizator, a Ministerului Culturii. Totul a fost organizat de autoritățile locale (Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, consiliile locale, primăriile), în colaborare cu Biblioteca Județeană „George Coşbuc”, cu Academia Română şi Uniunea Scriitorilor din România.

Cazul mi se pare flagrant și nu există nicio scuză pentru această absență.

Mai ales că aniversarea a 150 de ani de la naşterea lui George Coşbuc are o deosebită semnificație, nu numai prin prisma valorii sale culturale naționale, ci şi prin legătura lui nemijlocită cu pregătirea Marii Uniri. Care s-a realizat, prin creatori ca George Coşbuc – născut în Transilvania, refugiat în România din cauza prigoanei anti-românești şi devenit un mare scriitor al întregii națiuni –, întâi şi întâi, ca unitate culturală.

Doamnelor și domnilor,

Riscând să mă repet, afirm încă o dată: cultura actuală și viitorul ei nu se pot imagina fără temelia pusă în trecut de creatori precum George Coșbuc. E simplu să pui etichete și să încerci să-i scoți din cultura română, sub tot soiul de pretexte. Toți creatorii trebuie, însă, să existe în interiorul acestei culturi naționale. Este inadmisibil ca, sub pretextul „reformei” în cultură, să absentezi de la datoria de a păstra și cultiva moștenirea spirituală a națiunii, ca sub pretextul „modernității”, al „culturii străzii”, să refuzi susținerea unor manifestări culturale fundamentale și să te concentrezi asupra unora amatoristice sau de nișă. Gestionarea politicilor culturale naționale înseamnă cu totul altceva şi, în tot cazul, mult mai mult decât „reformismul” demagogic și declarativ. În locul reformelor eşuate şi al guvernării prin crize, e cazul să punem responsabilitatea față de valori şi competențe şi respectul pentru identitatea culturală națională şi europeană. E cazul să punem seriozitatea, a cărei lecție ne-o livrează, între alții, însuși modelul lui George Coșbuc, e cazul să punem competența și responsabilitatea pe care le aflăm, ori de câte ori e nevoie, aici, în Academia Română.”