Moțiune, și mai departe

Previzibil, Moțiunea de Cenzură a picat cu brio. „Victoria” doamnei Gorghiu și a domnului Blaga este una „strălucită”. Nu vreau să fiu răutăcios, dar nici ca exercițiu democratic Moțiunea de Cenzură nu și-a atins scopul. Înțeleg că Opoziția, în astfel de situații, se situează pe poziții radicale, exagerează, încearcă să facă realitatea cât mai neagră. Dar are și hiperbola rostul ei. Dincolo de un moment, devine ridicolă, și stârnește râsul.

Asta nu înseamnă că noi, cei de la guvernare, credem că suntem perfecți, sau că nu avem slăbiciuni. Avem și ce ne reproșa, avem și slăbiciuni. Dar avem și realizări, nu puține, nu nesemnificative. Bilanțul nostru este pozitiv chiar și pentru cei mai aprigi critici ai noștri. Acest bilanț a dus la respingerea Moțiunii de Cenzură.

Majoritatea care sprijină Guvernul s-a dovedit puternică, coerentă și solidară. Am realizat multe lucruri împreună, continuăm împreună. Spre deosebire de unii dintre foștii noștri aliați din USL, noi ne-am ținut de programul cu care am câștigat alegerile în decembrie 2012. Un program în care noi am crezut, liberalii, nu. Se dovedește că noi avem dreptate, că programul este bun. Așa că vom continua să-l punem în practică, evident, cu corecțiile impuse de dinamica evoluțiilor economice și sociale.

Avem un răgaz pentru a finaliza o serie de proiecte începute, proiecte care servesc interesul public. În ceea ce privește Ministerul Culturii, pe care îl conduc, avem pregătite o serie de măsuri, care vor fi o surpriză plăcută pentru iubitorii de cultură, dar și pentru oamenii de cultură.

Politica este una, politicianismul, asta. Moțiunea de Cenzură de azi a fost în logica demagogică a politicianismului steril, care nu oferă soluții, oferă doar teme pentru conflicte. Abordările conflictuale, nu voi obosi să spun asta, ne-au făcut mult rău, iar ultimii zece ani au lăsat un câmp de ruine în politică. Trebuie să schimbăm cât mai repede această realitate. Noi am început reconstrucția. Și dacă toată lumea ar participa la acest efort, am ieși mai repede din marasm. Eu cred că merită efortul.

Leave a Comment

Scroll to Top