Mesajul trimis cu prilejul Conferinței „2 Day Ambassador”

Încă din anul 2006, Ronald S. Lauder Foundation România a derulat programe de educație care presupun cursuri de diplomație și relații internaționale, pe o perioadă de trei ani, pentru studenții din anii terminali ai liceului Lauder-Reut. Programul este parte a unei platforme interdisciplinare care include studii în domeniul afacerilor și domeniul economic, comunicare, media și PR, dezbateri și public speaking, știință și matematică. În perioada 17-19 martie a avut loc cea de a patra conferință internațională cu titlul „2 Day Ambassador – Conference on Diplomacy & Global Affairs”. Redau mai jos mesajul pe care l-am trimis cu această ocazie:

De la tinerii de azi, la liderii de mâine

 

S-au spus atât de multe cuvinte frumoase despre Liceul Lauder, încât cu greu s-ar mai putea spune unele care să nu fie convenționale și repetitive.

Și pe bună dreptate: Liceul Lauder este, prin rezultatele concrete, măsurabile, cel mai bun din România și, probabil, unul dintre cele mai bune din Europa. În acest loc, tineri de elită și profesori de cel mai înalt nivel împărtășesc împreună o experiență care nu este numai didactică, este și o experiență formativă în adevăratul sens al cuvântului.

De aceea, aș dori să abordez doar unul dintre aspectele remarcabile ale activității acestui liceu de excepție, care răspunde unei nevoi stringente a societății contemporane și poate deveni un adevărat model pentru întregul învățământ românesc. Este vorba de formarea viitorilor lideri.

Nu este un secret pentru nimeni că societatea actuală are nevoie de lideri. Mai ales societățile ieșite din regimurile totalitare care au dominat Europa de Est timp de mai multe decenii, sau cele care, ca Israelul, se confruntă cu amenințări serioase la adresa existenței și securității lor, au nevoie de lideri puternici, în toate domeniile de activitate.

Acești lideri sunt, e drept, aleși democratic în fruntea treburilor publice. Însă votul este numai mecanismul prin care liderul este validat, transferându-se pe umerii săi răspunderea de a lua decizii în numele deținătorului suveranității naționale, care este poporul, ori al unei comunități umane, profesionale sau de afaceri.

Votul, prin urmare, instituie lideri. Dar nu votul îi formează! Pentru a avea lideri bine pregătiți, capabili să abordeze sistemic provocările lumii contemporane, să înțeleagă progresul tehnologic și nevoile unei societăți dezvoltate, e necesar un sistem educațional care să formeze, pornind de la tinerii entuziaști care intră pe porțile școlii, liderii de mâine.

Există, încă, în societatea românească o concepție eronată asupra a ceea ce este liderul, confundat adesea cu individul agresiv, dornic să își extindă puterea (mentală, dar și, adesea, fizică) asupra celor din jur, utilizând ca argumente îndrăzneala și lipsa de scrupule. Spiritul primar agresiv, cum spunea Marin Preda. Este o concepție profund dăunătoare, care a lăsat deja urme regretabile în multe domenii de activitate, de la politică la sport.

În realitate, după cum elevii și profesorii de la Liceul Lauder știu deja, a fi lider înseamnă cu totul altceva. Înseamnă: 1) responsabilitate, 2) pregătire profesională (și) multilaterală, 3) devotament pentru serviciul public, și 4) spirit de echipă. Formarea unui lider, de asemenea, nu se încheie la o dată fixă, după absolvirea unei facultăți sau în momentul în care ocupă o anumită funcție, ci este un proces continuu, în care elementele acumulate în timpul școlii funcționează ca o temelie a unei construcții.

Este, așadar, lung și dificil drumul de la tânărul de azi la liderul de mâine, iar perioada petrecută pe băncile școlii este esențială. Tocmai de aceea, cred că fenomentul Lauder poate și ar trebui să constituie un model pentru întregul învățământ românesc. Faptul că, de la etatea adolescentină, elevii sunt angrenați în activități menite să le stimuleze, concomitent, responsabilitatea individuală și spiritul de echipă, competitivitatea și devotamentul pentru cei din jur, este esențial pentru dezvoltarea unor personalități echilibrate, care să poată să-și asume, mai târziu, dificila misiune de lideri în diverse domenii. La aceasta se adaugă și faptul că a existat, în acest liceu de excepție, și curajul de a propune elevilor materii noi, neconvenționale, cum este diplomația. Încrederea pusă de conducerea liceului pe umerii tinerilor săi elevi îi responsabilizează și contribuie decisiv la dezvoltarea unei conștiințe active și integrative. Este, repet, un model din care întreg învățământul românesc are de învățat.

Ce mi se pare de-a dreptul excepțional, însă, este corelarea formării moral-volitive a viitorului lider cu formarea lui culturală și profesională. A fi lider înseamnă – preaiau aici o idee a filosofului Andrei Cornea – a fi capabil să te supui oricând unui test de auto-incluziune, unui test al propriei competențe. Înseamnă să fii capabil să faci tu însuți, și încă foarte bine, ceea ce le ceri celorlalți să facă. Să fii nu un stăpân, ci un model de urmat. Să ai nu doar carismă, ci și substanță.

Îi felicit pe toți cei care fac posibilă existența, în România, a unei asemenea pepiniere de viitori lideri, de care societatea românească are mare nevoie.

Leave a Comment

Scroll to Top