Nu sunt adeptul luptei claselor. Deși a fost/este încă o realitate, și, cu tot ce a însemnat ea în două secole de capitalism al primei Revoluții Industriale, a avut câteva rezultate palpabile, în plan politic: democrația reprezentativă, în plan social, Statul Providență, în plan economic, creșterea economică fără precedent. Dacă principalul actor al trecutei lupte de clasă a fost ”clasa muncitoare”, care este o structură socială mai complexă și mai diversă, acum pare să asistăm la o luptă a claselor pe invers, a celor  super-bogați împotriva celorlalți.

Cu ceva vreme în urmă era discutată cu surprindere o afirmaţie a celui mai bogat om din lume, Warren Buffett: “Există o luptă de clasă, într-adevăr, dar clasa mea, clasa celor bogaţi, o conduce şi suntem pe cale s-o cîştigăm”. Evident, pe aceste meleaguri, dar și prin Europa, a dispărut termenul “luptă de clasă” din dezbaterea politică, deşi ea pare cât se poate de actuală, chiar dacă, așa cum spune Buffett, îi are acum în frunte pe bogați. 

Sigur, mijloacele de luptă sunt altele. De pildă fuga banilor celor foarte bogați de impozitare. BBC publica acum ceva vreme un studiu din care rezulta că, la nivelul anului 2010, hiper-bogații planetei aveau în conturi secrete, în paradisuri fiscale, undeva între 21.000 de miliarde de dolari și 32.000 de miliarde de dolari. Este o sumă absurd de mare. Pentru că nimeni nu poate spune de unde sunt banii ăștia, ce valoare, dar mai ales câtă muncă se află în spatele lor.

În acest timp, cei care se sustrag plății taxelor și impozitelor (la un moment dat gigantul industrial General Electric reușea, în primul mandat al lui Barack Obama,  să nu plătească niciun cent taxe și impozite, folosind tot felul de trucuri contabile, deși avea cea mai mare cifră de afaceri din industria americană) sunt indignați, și conduc lupta împotriva creșterii salariului minim și a reducerii unor taxe și impozite. Argumentele lor? Creșterea salariului minim amanetează viitorul națiunilor, la fel și reducerile de taxe și impozite! 

Este multă ipocrizie în această luptă a claselor pe invers. Și o totală decuplare de la  problemele și nevoile omului obișnuit, care trăiește din muncă. O astfel de situație este plină de pericole. A spune că reducerea taxelor și impozitelor este un pericol pentru democrație, când sărăcia se extinde, și este mediul propice pentru populism, demagogie, extremism și violență socială, dovedește totală inadecvare la realitate. Această inadecvare nu poate aduce nimic bun pentru nimeni.