A căzut, ca un trăsnet, vestea morții lui Mircea Albulescu, unul dintre cei mai importanți actori din întreaga istorie a teatrului românesc. Mircea Albulescu a fost o personalitate complexă: actor, poet, prozator, profesor de artă dramatică, cu studii de arhitectură.

Student la clasa profesoarei Aura Buzescu, coleg de generație cu o întreagă pleiadă de mari actori, care s-au afirmat în perioada postbelică, într-un climat artistic complicat, deopotrivă coercitiv și stimulator, Mircea Albulescu și-a găsit un stil interpretativ propriu, care l-a făcut deopotrivă iubit și respectat. A iubit foarte mult teatrul radiofonic, pe care-l considera cea mai prodigioasă dintre activitățile sale artistice și căreia i-a dedicat teza sa de doctorat. 

A enumera rolurile sale în teatru și film ar însemna să pornim o lungă incursiune în istoria artei noastre teatrale și cinematografice. Ar fi și inutil: cine l-ar putea uita pe “Înghițitorul de săbii”? Cine nu a văzut uluitoarele sale creații din “Flăcări pe comori” sau din “Cursa”? Cine nu l-a văzut la Național? Creația sa face demult parte din patrimoniul spiritual național.

Mai presus de orice, a fost un om de caracter. Și asta s-a transmis prin întreaga sa creație, asta îi dă tărie, și prin asta va dăinui în amintirea noastră. 

Ne despărțim de un simbol, care și-a dedicat viața culturii române. Nu-l vom uita niciodată. Dumnezeu să îl ierte!