Am scris acum câteva zile despre sărăcie și despre decalajele de dezvoltare dintre diverse regiuni ale României. Este un subiect căruia îi acord o atenție specială, pentru că nu avem voie să acceptăm adâncirea acestor decalaje, dacă vrem să nu avem probleme economice, sociale și chiar politice în anii care vin. În același timp, nu strică să ne uităm ceva mai atent și la criza greacă, la cauzele ei.
Am citit astăzi despre proiectul măreț de transformare a bulevardelor, care încep la Universitate, și se termină în Piața Romană, într-un soi de Champs-Élysées al Bucureștilor. Deocamdată proiectul este doar pe hârtie. Dar nu este singular. Am tot văzut astfel de proiecte, cam peste tot în România. Unele au fost puse în practică. Cu ce rezultate asupra nivelului de trai al cetățenilor, asupra ocupării forței de muncă, și, de ce nu, asupra mediului? Ce am câștigat de pe urma terenurilor de fotbal în pantă, al telecabinelor care pleacă de nicăieri și duc spre nicăieri, a parcurilor în păduri, și lista investițiilor absurde este lungă.
Reamintesc un lucru, mai puțin spus în legătură cu criza din Grecia. Degringolada a început imediat după ce Grecia a găzduit jocurile Olimpice din 2004. Cheltuieli nemăsurate, infrastructuri nefolosite, care au prea puțină legătură cu nevoile grecilor, și multă corupție. Prestigiul este o marfă scumpă, și care se întreține cu mereu mai mulți bani.
Pledoaria mea nu este una împotriva investițiilor, dimpotrivă. Spre pildă, conservarea patrimoniului național are disperată nevoie de bani. Care bani nici nu ar fi foarte mulți, dacă ne gândim la efectele economice și sociale ulterioare investițiilor. Aceste obiective, introduse în circuitul muzeal și comercial-respectiv turistic-generează locuri de muncă permanente, și venituri pentru colectivitățile locale și pentru stat.
Pledoaria mea este pentru investirea cu cap a banilor pe care îi avem. Asta înseamnă, în primul rând, o corectă ierarhizare a nevoilor cetățenilor și ale colectivităților. Ei dau banii, pentru ei trebuie să investim, nu pentru cei care au alte interese. Vreau să fiu bine înțeles: căutarea profitului este normală, fără profit existența afacerilor ar fi un non-sens. Dar una este să obții profit din afaceri care satisfac nevoi reale de bunuri și servicii, și alta să inventezi ”nevoi”, de dragul de a satisface setea de profit a unor firme. Sunt prea multe astfel de investiții, cu utilitate economică și socială aproape zero, dar cu profituri grase pentru niște premianți ai sistemelor mai mult sau mai puțin ticăloșite.
Iar ca să facem asta, avem nevoie de mai multă democrație. De implicarea cetățenilor – care plătesc pentru realizarea acestor investiții – în luarea deciziilor privitoare la prioritățile în domeniul investițiilor publice, și în urmărirea realizării lor. Implicarea ”societății civile” este de dorit, în măsura în care chiar este societate civilă, și nu grup de lobby mascat, care promovează, la rândul ei, interese private. Nu de altceva, dar s-a mai văzut. E vremea să fim cetățeni responsabili, să ne pese de viitorul nostru. Să nu mai permitem aventuri investiționale, risipa de resurse, și adâncirea decalajelor de dezvoltare.