IN MEMORIAM Constantin Drăghici

Am aflat cu tristețe ca s-a stins din viață Constantin Drăghici – solist vocal, compozitor și orchestrator. Maestrul avea 83 de ani.

Constantin Drăghici a fost un nume important al muzicii româneşti din anii ’60, lăsând publicului melodii de neuitat. S-a remarcat ca interpret încă din anii de liceu, la Cluj. A fost admis la Conservatorul din același oraș în anul 1957. În timpul studenției interpretează roluri în operele și opretele stagiunilor clujene. Este remarcat de Ion Dacian și vine, la invitația acestuia, la București. Din 1960 face parte din Ansamblul Teatrului de Stat de Operetă din București. Își continuă studiile la Conservatorul „Ciprian Porumbescu” pe care le termină în 1962. Abordează și muzică ușoară de estradă. A debutat în 1961, la televiziune, cu piesa „Nu ești de vină tu” de Enrico Fanciotti. Apoi, a fost o prezență constantă a emisiunilor realizate de Valeriu Lazarov și Alexandru Bocăneț.

În 1962 a obținut Medalia de Bronz la Festivalul Tineretului de la Helsinki cu melodii compuse de Nicolae Kirculescu și Henri Mălineanu. În 1967 a primit Premiul al III-lea la Festivalul Național de Muzică Ușoară Mamaia cu compoziția proprie „N-ar trebui”. Alături de Teatrul Constantin Tănase a efectuat turnee în Franța, Germania, Italia, Rusia, Polonia, Bulgaria. A înregistrat pentru case de discuri din Germania (Amiga, Show, BASF), și a participat la inaugurarea canalului german de televiziune color.

Constantin Drăghici a locuit, o perioadă, în SUA, unde a cântat în programe de musical. În Los Angeles a colaborat cu Margareta Pâslaru și cu formația lui Radu Goldiș. Constantin Drăghici s-a întors în România în 1990, pentru ca în perioada 1992-1995 să se stabilească în Germania.

În 2001, Constantin şi Olimpia Drăghici s-au restabilit în România.

Anii în care s-a afirmat, anii 1960, au fost și anii relativei liberalizări a totalitarismului comunist. Au fost ani extrem de fertili pentru muzica de toate genurile, pentru cultura populară, în care se regăsesc puternice influențe ale muzicii anglo-saxone, dar și italiene și franceze. Acei ai au permis afirmarea unor nume importante ale muzicii românești, iar Constantin Drăghici a fost un reprezentant de frunte al acelei generații. A fost un spirit liber, și a lăsat o frumoasă moștenire noilor generații de interpreți.

Dumnezeu să îl odihnească!

Leave a Comment

Scroll to Top