Gala Premiilor Uniunii Scriitorilor pe anul 2014

Ziua Limbii Române s-a încheiat magistral, cu Gala Premiilor Uniunii Scriitorilor pe anul 2014. Găzduită de Aula Bibliotecii Centrale Universitare și moderată de președintele Uniunii, dl profesor Nicolae Manolescu, festivitatea a fost o adevărată celebrare a normalității. A normalității în care cultura este o valoare centrală a societății.

Gala a fost, de asemenea, o adevărată întâlnire cu istoria literaturii române contemporane. În sală se aflau personalități ale culturii noastre, ca Gabriel Dimisianu, Ion Horea, Andrei Cornea, Mircea Mihăeș, Mihai Zamfir, Nora Iuga, Alex Ștefănescu, iar printre premianți s-au aflat Eugen Negrici (Premiul pentru critică), Gabriela Adameșteanu (Premiul special), Aurel Pantea (Premiul pentru poezie), Adrian Alui Gheorghe (Premiul pentru proză), Matei Vișniec (Premiul pentru dramaturgie). Am avut plăcerea de a decerna Marele Premiu „Opera Omnia” strălucitului critic, istoric literar, teoretician și comparatist, profesorul Paul Cornea.

Gala Premiilor Uniunii Scriitorilor pe anul 2014 a fost susținută financiar de Ministerul Culturii. Și acest gest intră în aceeași logică a normalității.

watermark

Leave a Comment

Scroll to Top