Prezent, în mod neconstituțional, la o reuniune politică de partid, încă-președintele Traian Băsescu s-a plâns că n-a reușit să convingă pe nimeni să organizeze un „muzeu al comunismului” la Palatul Parlamentului.
Amănuntul ar putea fi trecut cu vederea, dacă n-ar emana de la cel care a montat campaniile „cei 322” și, respectiv „dau întâlnire poporului în Piața Universității”, îndreptate direct împotriva Parlamentului României și a parlamentarismului. Așa, însă, este extrem de grav că tocmai acela care se prezintă drept exponentul luptei împotriva comunismului desconsideră Parlamentul, depozitarul suveranității națiunii și, totodată, scutul de apărare al acesteia împotriva tendințelor totalitare.
Tema unui muzeu al comunismului este controversată, nu numai în România. Comunismul este o temă gravă, căci a fost un coșmar care a ținut peste patru decenii, a produs transformări ireversibile la nivelul tuturor straturilor societății și, în cele din urmă, a avut o complexitate care desfide tendințele de simplificare și etichetare.
Pentru oamenii care înțeleg ce este acela un muzeu, chestiunea este mult mai delicată decât pare. Există mari diferențe între un institut (care cercetează), un memorial (care are o funcție pedagogică și morală) și un muzeu (care în primul rând expune). Comunismul se cere, mai întâi, cercetat și există, slavă Domnului, câteva institute care o fac, de la Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului, al Academiei Române, la IICMEER și CNSAS. Muzeele cel mai adesea celebrează, nu comemorează: cine și-ar putea dori, deci, să celebreze comunismul, la 25 de ani de la prăbușirea lui?
Mă îngrijorează și demagogia fățișă a încă-președintelui României, care are chiar în curtea sa un muzeu: Muzeul Cotroceni. Legat inevitabil de Administrația Prezidențială, Muzeul Cotroceni putea găzdui la fel de bine, dacă nu un muzeu al comunismului, atunci măcar o secție. Palatul Cotroceni, în sine, este tot atât de reprezentativ pentru comunism ca și Palatul Parlamentului, întrucât 1) a fost naționalizat și a găzduit, decenii bune, Palatul Pionierilor, și 2) biserica fostei Mănăstiri Cotroceni a fost demolată, ca și alte clădiri istorice și ecleziastice, în cadrul programului comunist de rescriere a istoriei, fiind reclădită și inaugurată de-abia în timpul celui de-al doilea mandat al dlui Ion Iliescu, în 2004. Ce demersuri a făcut Administrația Prezidențială a lui Traian Băsescu pentru deschiderea unei secții dedicate comunismului la Muzeul Cotroceni? Niciunul.
Totuși, în România există (spre deosebire de alte țări foste comuniste) o instituție excepțională, care păstrează ceea ce trebuie să constituie un memento pentru noi toți. Și anume, memoria represiunii comuniste. Este vorba de Memorialul Sighet, organizat de Ana Blandiana și Romulus Rusan. Memorial, nu muzeu, căci păstrează, pentru educația celor de azi și de mâine, imaginea ororilor și a crimelor comise de fostul regim totalitar. Memorialul Sighet are o filială și la București, în care, în ciuda spațiului meschin, vizitatorul are parte de o experiență la fel de densă și de zguduitoare ca la Sighet. De câte ori a vizitat Traian Băsescu această filială a Memorialului Sighet, aflată pe strada Jean-Louis Caldéron? Dacă nu a vizitat-o niciodată, cum de îndrăznește să vorbească despre „muzeele comunismului”?
Propun, în contrapartidă, viitorului președinte al României să organizeze la Palatul Cotroceni un mic muzeu al minciunii și demagogiei politice la români, de la Alexandru Lăpușneanu la Traian Băsescu. În care acestuia din urmă să i se rezerve o sală specială, lângă ieșire, în amintirea neuitatei sale plecări în cinci minute.