Dincolo de zgomotul unor dezbateri publice lipsite de miză – și adesea și de logică – se petrec lucruri importante pentru fiecare român. Lucruri care puteau fi făcute de multă vreme și pe care nepăsarea unora le-a scos de pe agenda publică. Unul dintre ele este sărăcia, și cu ea tot cortegiul de suferințe sociale pe care le provoacă. Mulți dintre cei care au condus România până în 2012 s-au comportat ca și când sărăcia nu ar fi existat. Nu sunt populist. Îmi displac profund atât populismul, ca instrument politic, cât și demagogia, ca discurs și practică politică. Dar nu pot să uit cum Traian Băsescu arăta acuzator către anumite categorii sociale, pentru a motiva politicile economice nesăbuite, care au mărit dramatic numărul săracilor și, mult mai periculos, numărul săracilor din muncă. Adică a celor care, deși au un loc de muncă, se afundă în sărăcie, din cauza salariilor mizerabile. Cât privește acțiunile Guvernului Boc în materie de protecție socială, ele sunt de un cinism intolerabil, văzând cum s-au risipit sute de milioane de euro din bani publici, dați clientelei de partid, în timp ce se tăiau ajutoare sociale.

Astăzi am aprobat, noi, membrii Guvernului, Strategia națională privind incluziunea socială și reducerea sărăciei pentru perioada 2015-2020, precum și Planul strategic de acțiuni pentru perioada 2015-2020. Se creează astfel cadrul legal și strategic în domeniul protecției sociale și pentru combaterea activă a sărăciei.  Se îndeplinește astfel și o condiționalitate ex-ante pentru România, stabilită de Comisia Europeană pentru accesarea fondurilor structurale aferente perioadei 2014-2020.

Strategia urmărește doua direcții principale de acțiune: “reducerea sărăciei” și ”promovarea incluziunii sociale”,  și privește două domenii distincte de politici: politici care vizează persoanele: ocuparea forței de muncă (în special a tinerilor și a persoanelor aflate la sfârșit de carieră profesională), prestații de natura socială, acces la finanțare, educație, sănătate, locuințe și calitatea locuirii,  și politici care privesc disparitățile zonale. Este vorba despre reducerea decalajelor de dezvoltare între diversele regiuni ale României, cât și cele dintre sat și oraș. Se adresează zonelor rurale și comunităților urbane marginalizate, inclusiv celor de romi.

De unde pornim? Statistica spune: Persoanele și/sau familiile sărace sunt cele al căror venit anual este sub 60% din venitul mediu. În anul 2008, în acest grup se aflau aproape 5 milioane de români. Sărăcia absoluta a crescut în Romania, în perioada 2008-2012, de la 23,4% în 2008, la 27,7% în 2012. Creșterea este și față de 2004, la sfârșitul guvernării PSD, deși au urmat încă patru ani de creștere economică, plus aderarea la UE, care a atras mai multe investiții străine. Este efectul introducerii cotei unice de impozitare.

De asemenea, în 2013, 40,4% din populația țării era expusă riscului de sărăcie și excluziune sociala. La nivelul anului 2012 (ultimul pentru care exista date), sărăcia era de trei ori mai mare în zonele rurale decât în cele urbane, iar o treime dintre copiii României trăia în sărăcie.

Obiectivul Guvernului este ca, prin măsurile aplicate, din 2012 până în 2020, cel puțin 400.000 de persoane sa fie scoase din categoria populației sărace. O parte a soluției o reprezintă creșterea salariului minim pe economie. O altă parte o reprezintă creșterea alocațiilor pentru copii. Scăderea TVA la alimente face parte din măsurile active de reducere a sărăciei. Dar este un șantier uriaș. Și presupune un efort național coerent și permanent. Este unul dintre acele domenii în care consensul politic se impune de la sine. Voi reveni la acest subiect, pentru că este de departe cel mai important pentru viitorul nostru.