Unul dintre bancurile celebre cu ”Radio Erevan” suna cam așa „Dragi tovarăși! Se poate construi comunismul în Elveția?” Răspunsul Radio Erevan: „Da, se poate! Dar ar fi păcat!”. Mi-a venit în minte acest banc – ce exprimă o realitate pe care nimeni nu putea, și nu o poate nici acum tăgădui – gândindu-mă la stăruința pe care o depun mai toți actorii politici și cvasi-politici-întrupați în acea ”societate civilă” ce ascunde, pudic, ambițiile politice ale membrilor ei în a evita temele agendei publice în campaniile electorale din acest an. Un soi de „Se pot discuta problemele românilor?” „Da, dar ar fi păcat!”.
Se resuscitează teme pe care le credeam deja epuizate. Se inventează altele noi, de genul scuzelor pretinse de Ludovic Orban Gabrielei Firea, pentru nu se știe ce păcate comise de PSD în campania prezidențială de acum doi ani. Evenimente precum ”Panama Papers” sunt mană cerească pentru cei care vor să discutăm altceva decât problemele cetățenilor.
Problemele cetățenilor nu dispar, chiar dacă nu vrem să ținem cont de ele. Vor fi acolo unde sunt și acum, dacă vom refuza să le discutăm, și să găsim soluții. Toate marile orașe vor rămâne cu problemele lor, legate de transportul în comun, de poluare, de locuire, de tratarea deșeurilor, de ocuparea forței de muncă. Mediul rural, la fel. Spitalele nu vor fi mai bine întreținute și echipate dacă nu discutăm despre asta. Nici educația mai bună.
S-ar putea spune că discuția n-ar avantaja ”clasa politică”, vinovată de orice, se pare. Nimic mai fals! Abia discutându-le serios, asumându-și responsabilitățile care le revin, politicienii ar fi avantajați în fața alegătorilor. Pentru că acolo unde între politic și societate a existat dialog, lucrurile au mers bine, în folosul cetățenilor. Cum spuneam și cu alte ocazii, trebuie să revenim la un concept care era valabil în timpul Războiului Rece, în relațiile dintre cele două blocuri politico-militare: creșterea încrederii. Dacă nu facem nimic pentru a crește încrederea cetățenilor în politic și în capacitatea lui de a răspunde nevoilor și așteptărilor lor, politica își pierde sensul. Iar ”a face” presupune a aborda direct realitatea, nu a inventa pretexte și teme false, pentru a o evita. Se poate și așa, e drept, dar ar fi păcat. Am rata poate o ultimă ocazie de a demonstra că politicul înțelege sensul existenței sale și misiunea pe care o are.