Duminică au avut loc alegeri Departamentale în Franța și alegeri regionale în Andaluzia, Spania. Poate că, pentru cei mai mulți, aceste alegeri nu au nicio importanță. Cred că greșim, pentru că nu judecăm lucrurile în totalitatea lor. Primul motiv este acela că ușor, ușor, se construiește un spațiu politic comun în Europa, care a început cu alegerile pentru Parlamentul European, iar, prin intermediul Consiliului European, încep să conteze mult și rezultatele alegerilor naționale. În al doilea rând, prin intermediul mobilității forței de muncă, alegerile locale și regionale devin o miză și pentru cetățenii altor țări membre a UE, nu doar a celor din țara în care au loc alegerile.
Alegerile locale din Franța au consolidat poziția Frontului Național, și au confirmat pierderea de încredere a Partidului Socialist. Care deținuse, practic, cvasi-totalitatea consiliilor departamentale la precedentele alegeri. Este rezultatul direct al votului negativ, care, din păcate, se generalizează în rândul țărilor membre ale UE. Poți să condamni Frontul Național pentru modul în care abordează problemele, poți să respingi soluțiile imaginate de acest partid pentru respectivele probleme. Poți să le combați; în fond acesta este sensul politicii. Dar nu poți să le ignori, nu poți să ignori agenda publică. Este o lecție pentru toată lumea, nu doar pentru stânga europeană, respectiv românească.
Rămâne de văzut ce se va întâmpla în turul doi. De obicei există un soi de ”consens republican”, care face ca acolo unde în turul doi este un candidat al Frontului Național, să se ofere sprijin din partea tuturor celorlalți candidatului care i se opune. Este foarte posibil ca de data asta dreapta lui Sarkozy să nu prea respecte acest consens. Dar votul direct face din FN primul partid al Franței, pentru că în cazul PS și al UMP, ele au în jurul lor niște alianțe. Iar FN este acolo pentru a rămâne. Se pare că știe cum să gestioneze situația, și să-și consolideze poziția.
În Andaluzia a câștigat stânga tradițională, iar Podemos -pe care analiștii politici autohtoni insistă să-l prezinte drept extremist- este pe locul trei. Pentru un partid abia apărut pe scena politică spaniolă rezultatul este foarte bun. Și dacă ne uităm la aceia pe care îi reprezintă, s-ar putea să constatăm că este vorba despre segmentul tânăr al clasei de mijloc. Lucru care trebuie să dea de gândit. Radicalizarea unei clase altminteri așezate nu se face ușor. Dar și când se face…
Peste toate, o singură concluzie. Stânga, dreapta, centru, o singură temă cu adevărat importantă: socialul. Politicile de ”austeritate” au accelerat schimbări sociale care erau într-o formă incipientă înainte de criza începută în 2007. Politicul trebuie să fie extrem de atent la aceste schimbări, să le înțeleagă, și să nu aleagă calea cea mai ușoară pentru a le răspunde: populismul. Deși tentația este mare. Ar fi proba supremei iresponsabilități.