Filmul românesc, din nou la Cannes

Cinematografia românească este reprezentată și anul acesta la unul dintre cele mai importante, și cu siguranță cel mai elegant, festivaluri de film din lume, cel de la Cannes. „Trei kilometri până la capătul lumii”, în regia lui Emanuel Pârvu, a fost selectat în Competiția Oficială a prestigioasei manifestări din acest an, care se va desfășura între 14 și 25 mai.

Filmul, cel de-al treilea lungmetraj semnat de Emanuel Pârvu, este o explorare a unei realități adesea tăcute, dar profund rezonante, a vieții unui adolescent din Delta Dunării. Povestea lui Adi, un tânăr de 17 ani, care în vacanța de vară descoperă că lumea aparent stabilă a familiei sale este mult mai fragilă decât ar fi putut vreodată să-și imagineze, este una care se cere nu doar vizionată, ci trăită. Conflictul care izbucnește brusc între pereții casei sale deschide un canal de reflecție despre ceea ce înseamnă, în esență, să te afli „la capătul lumii”.

Filmul este realizat după un scenariu scris de Emanuel Pârvu și Miruna Berescu și este  produs de casa de Asociația FAMart, cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, avându-i în rolurile principale pe Bogdan Dumitrache, Laura Vasiliu, Ciprian Chiujdea, Ingrid Micu-Berescu și Valeriu Andriuță.

Alți români care vor fi prezenți la Cannes sunt Anamaria Vartolomei, ce deține rolul principal în producția „Maria”, care va fi proiectată în cadrul premierelor mondiale, selecția oficială, și în comedia „Contele de Monte-Cristo”, Tudor Giurgiu, Cristian Pascariu și Tudor D. Popescu, cu documentarul „Nasty”, despre fenomenul sportiv Ilie Năstase, inclus în programul proiecțiilor speciale, în afara competiției, și Mihai Mălaimare Jr., director de imagine al filmului lui Francis Ford Coppola – Magalopolis.

În cadrul podcastului meu, „Avangarda, cu Ionuț Vulpescu”, am avut ocazia să discut despre magia acestui festival cu mai mulți regizori și critici de film. Printre aceștia, Nae Caranfil mi-a împărtășit faptul că cea mai frumoasă zi din viața sa este cea în care, după o noapte de călătorie cu trenul, a ajuns alături de tatăl său la Cannes, ca urmare a faptului că filmul său de debut, „E pericoloso sporgersi”, fusese selecționat în secțiunea Quinzaine des realisateurs. De altfel, și regizorul Emanuel Pârvu a transmis într-o declarație ce înseamnă să mergi pe Croazetă: „Competiția Oficială la Cannes este ceva ce, ca regizor, probabil visezi toată viața, locul în care îți dorești să îți fie văzute filmele, unde dorești să fii.”

Acest eveniment ne arată că cinematografia românească continuă să fie vibrantă, relevantă și capabilă să transpună pe ecranul mare povești care, dincolo de orice barieră culturală sau geografică, vorbesc direct sufletului spectatorului. O nouă dovadă, dacă mai era nevoie, că țara noastră se poate afirma prin cultură!

Scroll to Top