Cultura părtinirii

Dacă noi, social-democrații, am fi îndrăznit să propunem modificarea legislației electorale cu două luni înaintea campaniei electorale, ne-ar fi făcut praf tot ce înseamnă ”conștiință civică” în România. Cu siguranță colegii liberali ar fi sesizat Comisia de la Veneția și ne-ar fi acuzat că fraudăm alegerile, schimbând regulile chiar înainte de începerea procesului electoral.

Nici mie, personal, nu mi se pare tocmai în regulă ca primarul să poată fi ales cu un procent considerabil mai mic de jumătate din alegătorii din localitate, dintre cei care se prezintă la vot. Nu sunt din cale-afară de încântat de perspectiva ca un demagog, populist și conflictual, care n-ar mai lua niciodată 51% din voturile bucureștenilor, să facă 18% din primul tur și, cu 1% mai mult decât candidatul următor, să pună din nou mâna pe Primăria Capitalei.

Dar, bună sau rea, asta e legea în vigoare acum. Și, din 2012 încoace, tocmai cei care astăzi susțin mediatic campania liberalilor de modificare a legislației electorale (ba prin asumarea răspunderii, ba prin OUG) ne-au bătut la cap că  nu se modifică regulile electorale în an electoral, cu mai puțin de 6 luni până la alegeri. Că, deși proaste, aceste reguli trebuie mai întâi respectate, și abia apoi schimbate. Numai că, insistând doar asupra modificării legii, facem un grav deserviciu clasei politice, care va fi din nou acuzată că pune interesele sale deasupra intereselor cetățenilor, că este dispusă doar la jocuri de putere, rupte de realitățile țării.

Trăim, constat, într-o cultură a părtinirii, în care unii au voie să spună astăzi contrariul a ceea ce au spus ieri, rămânând mereu campionii corectitudinii democratice și ai dreptății, în timp ce alții, chiar dacă fac totul pentru a se conforma regulilor, nu au dreptate niciodată. Este  slăbiciune structurală a societății românești, care a avut consecințe grave, dacă ne gândim numai unde a dus atitudinea ”corupții noștri sunt buni, corupții voștri sunt răi”: avem mai multă corupție, și mai periculoasă, ca în urmă cu zece-doisprezece ani.

PNL pretindea – înaintea dușului rece al guvernului „tehnocrat” – să guverneze și, cel puțin în declarații, să câștige alegerile generale de nu știu câte ori de acum încolo. Dar, la constatarea că nu poate nominaliza un candidat cu șanse nici măcar la Primăria Capitalei, pretinde acum modificarea legislației electorale. Iar în locul unei reacții civice, care să-i trimită pe liberali la clasa I a democrației, observăm cum cei care se auto-prezintă drept ”societatea civilă” și ”câinele de pază al democrației” îi susțin. Este consecința faptului că multe dintre ”organismele societății civile” sunt, de fapt, forme cvasi-politice, care dau aparență de obiectivitate pozițiilor exprimate de formațiunile politice care se ascund în spatele lor. Ni se cer nouă argumente care să justifice poziția noastră, de respectare a regulilor, și a legii în vigoare? De ce?  Nu convenisem că nici măcar în mod excepțional nu se schimbă legea electorală cu două luni înainte de campanie, după ce unele partide deja și-au desemnat candidații?

E nevoie, în locul actualei culturi a părtinirii, de o cultură a logicii, a regulilor și a unor consecvențe, fără de care democrația se transformă în opusul ei. E nevoie de mai mult respect față de inteligența cetățeanului, dacă tot vorbim (dar… deocamdată doar vorbim!) de reforma partidelor și a clasei politice. E nevoie să acceptăm ideea că a venit momentul zero, după care nu mai merge tot cu derogări, excepții și excepții la excepții. Iar altădată să judecăm mai bine și să nu mai facem asemenea legi electorale, care, după ce au făcut praf Parlamentul, riscă să submineze și primăriile.

Democrația înseamnă evoluție, nu revoluție. Îmbunătățirea permanentă, în respectul legii, nu decizii arbitrare, care încalcă normele și garanțiile constituționale.

Leave a Comment

Scroll to Top